Care este impactul finanțării de 167 mil. euro obținută de greci pentru terminalul LNG de la Alexandroupolis: este o veste bună pentru BRUA, gazoduct care a costat 479 mil. euro, și care și acum stă gol

Știrea a fost publicată luni, 21 iunie 2021, 19:07 în categoria

Care este impactul finanţării de 167 mil. euro obţinută de greci pentru terminalul LNG de la Alexandroupolis: este o veste bună pentru BRUA, gazoduct care a costat 479 mil. euro, şi care şi acum stă gol ♦ În mai puțin de un deceniu, UE a cheltuit 440 de milioane de euro pe 7 proiecte de gaze naturale care fie au fost abandonate, fie au fost blocate, cea mai mare parte a sumei fiind reprezentată de gazoductul BRUA, finalizat anul trecut de Transgaz, și care de atunci stă gol ♦ Vestea că grecii au obținut o finanțare de 167 mil. euro pentru terminalul LNG de la Alexandroupolis ar putea fi însă o gură de oxigen pentru investiția, deocamdată inutilă, a României.

„Practic, acesta era planul, ca resursele de gaze să ajungă în Grecia, în terminal, și apoi să fie transportate prin coridorul vertical prin Bulgaria și apoi prin România către vestul Europei prin intermediul BRUA. Finanțarea obținută de greci este o veste bună pentru noi, în contextul în care BRUA este acum un gazoduct gol“, spun oamenii din industrie.

Pe 17 iunie, Comisia Europeană a anunțat că a aprobat un sprijin finan­ciar de 166,7 milioane de euro pentru terminalul de gaz natural lichefiat (LNG) din Alexandroupolis, Grecia.

„Așteptările sunt ca terminalul să crească siguranța alimentării cu gaze nu doar pentru Grecia, dar și pentru Bulgaria și pentru regiunea sud-est europeană și va deveni o nouă sursă potențială de energie pentru coridorul dintre Grecia și Bulgaria, aflat în prezent în construcție“, se arată în comunicatul Comisiei Europene. Grecii dau asigurări că terminalul, care ar trebui finalizat în 2023, va fi capabil să folosească și hidrogenul.

„Beneficiarul ajutorului de stat este Gaztrade, o companie în care firma grecească DEPA și compania de transport al gazului natural din Bulgaria dețin participații“, mai spune Comisia. Terminalul are o capacitate estimată de 5,5 mld. metri cubi pe an.

Grecia și Bulgaria, tot mai puternice

Dincolo de faptul că în lumina acestei noi investiții Grecia și Bulgaria își consolidează poziția în peisajul alimentării cu gaze în regiune, terminalul de LNG, în care a fost implicat și Romgaz, dar care s-a retras, este o sursă pentru BRUA, gazo­ductul deja finalizat de România, încă de anul trecut, dar care acum stă gol.

„Nimic nu s-a întâmplat, pentru că ne-am trezit cu o opoziție totală, la nicio adresă nu au răspuns omologii noștri bulgari. Am revenit din nou și la începutul lui decembrie, anul trecut, am semnat un alt memorandum la Bruxelles, în prezența Comisiei Europene, prin DG Energy. Nimic nu s-a întâmplat și noi vorbim despre diversificarea de surse de gaze“, spunea anul trecut, la finalizarea lucrărilor, Ion Sterian, șeful Transgaz.

BRUA, un proiect care ar trebui să creeze o rețea de gaze în regiune pentru a limita dependența de gazele rusești, a fost declarat strategic de Uniunea Europeană, însă s-a lovit de mai multe piedici din partea Ungariei, Bulgariei, Greciei sau autorităților românești.

Lucrăruile la prima fază au demarat la jumătatea anului 2018, valoarea proiectului fiind de 478,6 mil. euro. Proiectul BRUA - Faza 1 a presupus construcția conductei de transport gaze naturale Podișor (Giurgiu) - Recaș (Timiș), în lungime de 479 km, aproape 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană printr-un grant în valoare 179,3 mil. euro. Bani au venit și de la BEI, 50 de milioane de euro, dar și de la BERD, 60 de milioane de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu