Acțiunile Air Claim (simbol bursier CLAIM), companie care facilitează obținerea drepturilor pasagerilor aerieni, au înregistrat o scădere de cumulată de peste 25% în ultimele două ședințe de tranzacționare, în contextul în care Mihail Coteș, CEO și George Gabriel Tunescu, Președintele Consilului de Administrație, au raportat vânzarea unor cote semnificative din participațiile proprii în primele zile, potrivit datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori București.Ca reacție la dinamica acțiunilor, managementul companiei a publicat marți, când acțiunile au scăzut chiar și cu până la 19%, un angajament de nediluare.
“Conducerea AIR CLAIM (…) se obligă ca, începând cu data prezentului, respectiv 27.07.2021, până la data de 20.02.2022, să nu efectueze tranzacții de vânzare cu acțiunile deținute sau care urmează a fi dobândite”, menționează conducerea, adăugând faptul că își păstrează dreptul de a efectua tranzacii de cumpărare.
Air Claim s-a listat la BVB vineri, pe 23 iulie 2021, încheind prima ședință la o capitalizare de 54,6 milioane de lei, în contextul în care acțiunile CLAIM au înregistrat un avans de 99,7% față de prețul din plasamentul privat, de la 6,21 lei la 12,4 lei pe unitate.
Tranzacțiile din prima ședință s-au ridicat la 8 milioane de lei, din care aproximativ 3,6 milioane de lei au fost vânzări ale lui George Daniel Tunescu, acționar cu 41,3% din Air Claim și președintele consiliului de administrație, respectiv Mihail Coteș, CEO și acționar minoritar, arată calculele ZF.
Potrivit rapoartelor publicate la BVB, Tunescu a vândut în prima ședință acțiuni de 1 milion de lei, în timp ce Coteș a cedat acțiuni de 2,6 milioane de lei. În prima zi de tranzacționare a fost publicat raportarea Președintelui CA, în timp ce la finalul celei de-a doua ședințe, în care prețul acțiunilor a scăzut cu 8,9%, au fost raportate vânzările CEO-ului.
Marți, 27 iulie, compania a raportat la bursă achiziții de acțiuni CLAIM ale lui Mihail Coteș efectuate cu o zi în urmă în valoare de 45.155 de lei, după ce anterior, pe 23 iulie, CEO-ul a cumpărat acțiuni de 36.220 de lei. În total, achizițiile lui Mihail Coteș au fost de 81.370 de lei, potrivit calculelor realizate de ZF.
Marți, la ora redactării acestei știri, acțiunile Air Claim înregistrau o scădere de 17,7%, pe fondul unor tranzacții de 1,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă că în doar două ședințe acestea au scăzut cu circa 26,6%, potrivit calculelor realizate de ZF.
Cel mai mare acționar al Air Claim este Angela Pârlea, care, potrivit prospectului, deține 45,45% din numărul de acțiuni.
La finele lunii mai Air Claim a vândut 400.000 de acțiuni noi la un preț de 6,21 lei/acțiune către 142 de investitori, prin intermediul Goldring, reușind să atragă 2,48 mil. lei.
Valoarea totală a subscrierilor a fost de 33,74 mil. lei, înregistrându-se un grad de suprasubscriere de 1.358,48% sau o subscriere de 13,58 de ori.
Fondurile vor fi folosite pentru dezvoltarea noii linii de business, cesiunea de creanțe, a unei aplicații de mobil pentru identificarea în mod automat a zborurilor eligibile pentru compensare, a unei plaftorme de abonamente pentru pasagerii care au un număr foarte mare de călătorii, dar și pentru promovarea serviciilor companiei.
Plasamentul privat și operațiunea de listare au fost intermediate de brokerul Goldring.
În 2019, Air Claim a obținut o cifră de afaceri de 3 mil. lei (plus 6.795% față de 2018) și un profit net de 2,6 mil. lei, echivalentul unei marje de profit de 85%.
În 2020, pe fondul crizei sanitare și a întreruperii zborurilor, Air Claim a obținut un profit de 1 mil. lei, echivalentul unei marje de profit de 53%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu