În condițiile în care pandemia a accelerat tranziția către sectorul de cloud computing, Microsoft și-a continuat seria de rezultate financiare puternice în T2, notează The New York Times.Vânzările efectuate între aprilie și iunie au totalizat 46,2 miliarde de dolari, în creștere cu 21% față de 2020, iar profiturile au crescut cu 47% la 16,5 miliarde de dolari, producând cel mai profitabil trimestru al companiei, a declarat Microsoft. De asemenea, rezultatele au depășit așteptările analiștilor.
Investitorii s-au obișnuit atât de mult ca Microsoft să întreacă estimările pieței, încât acțiunile gigantului au scăzut cu 2,5% în ședințele after-hours de ieri, 27 iulie. Astăzi, acțiunile sunt pe minus cu 0,9% în premarket.
Platforma de cloud Azure a crescut cu 51% în al doilea trimestru, date ce au influențat rezultatele diviziei de intelligent cloud – plus 30%. Între timp, procesele de productivitate și business au înregistrat o creștere de 21%, influențate de rețeaua de socializare pentru mediul de afaceri LinkedIn (plus 46%) și produsul Dynamics 365 CRM (plus 49%).
Acțiunile Microsoft au crescut cu aproape 32% de la începutul anului până acum, ceea ce se traduce printr-o capitalizare de piață de 2,16 trilioane de dolari.
Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, spune că performanța puternică a companiei demonstrează că ritmul cheltuielilor din sectorul tech de anul trecut nu a reprezentat un caz unic, ci va fi urmat de un val de businessuri care se vor mișca rapid pentru a-și digitaliza operațiunile.
0 comments :
Trimiteți un comentariu