Când inflația forțează declinul unei monede, exportatorii au de câștigat deoarece produsele lor sunt mai ieftine pe piețele externe dacă sunt cumpărare în alte monede, de obicei euro sau dolar.În Rusia, chiar banca centrală a avertizat că actualul val de creșteri de prețuri, adică inflație, va mai dura un timp, iar în Turcia inflația este pe cale să depășească 20% și să se îndrepte spre cotele extreme atinse în 2018, când țara a fost aproape de o criză valutară. În Occident, băncile centrale asigură că inflația are la bază factori trecători sau excepționali - prețurile mai mari ale mașinilor în SUA și o revenire la normal, adică o creștere, a TVA la anumite produse în Germania. Un rol îl au și scumpirile materiilor prime și transportului, dar nici acestea nu vor dura la nesfârșit. Deci, nu sunt motive de îngrijorare, deși creșterile de prețuri de până acum sunt mai puternice decât au anticipat specialiștii.
Actualul val de inflație este pus pe seama revenirii și creșterilor prețurilor de la o bază foarte joasă, împinsă acolo de criza economică produsă de pandemie, pe seama unei oferte care nu poate ține pasul cu cererea (ambuteiajele de pe lanțul de aprovizionare suprasolicitat) și nu în ultimul rând pe cea a politicilor ultralaxe ale băncilor centrale. Nu degeaba banca centrală a Ungariei și cea a Cehiei au început să ridice dobânzile, adică să scumpească creditarea, pentru a stăvili creșterile de prețuri. În Europa de Est, inflația are la bază și un factor special, penuria, în unele locuri acută, de forță de muncă. Pentru că nu găsesc să angajeze, companiile încearcă să atragă oamenii sau să-i țină pe post cu salarii mai mari. Or, salariile mai mari duc la creșterea prețurilor. Dacă salariile se majorează în ritm cu inflația, totul este bine, spune teoria economică. Iarăși, este de bine când creșterea economică ține pasul cu inflația. Altfel, salarii sau economie care avansează slab plus prețuri care cresc rapid egal sărăcie și inegalitate. Iar accentuarea disparităților înseamnă populism la putere, rezultat demonstrat de câștigarea alegerilor pentru Casa Albă de Donald Trump. Cât de sus poate ajunge inflația pentru a nu fi nocivă pentru economie? Sau pentru politicieni? O teorie spune că inflația ridicată poate produce haos în segmentele sărace ale societății, însă inegalitatea veniturilor tinde să se reducă când inflația medie este mai mică de 5%. În ultimul deceniu inflația a fost slabă, cu mult sub ținta băncilor centrale din SUA și zona euro de 2%.
În unele țări europene a apărut chiar deflația, odată cu stagnarea economică. Băncile centrale au încercat să dea bobârnace prețurilor, și economiilor, cu valuri de bani (credit) ieftini, dobânzi aproape de zero și achiziții de active financiare (obligațiuni, adică datorii, și chiar acțiuni). Aceste programe de stimulare au fost învinovățite pentru creșterea inegalității, făcându-i pe bogați și mai bogați. Mulți economiști propun o cale de mijloc, cu inflație scăzută sau moderată de 2% pe an. Când indicatorul trece de acest prag, unii profită, alții pierd, scrie Deutsche Welle. Când inflația forțează declinul unei monede, exportatorii au de câștigat deoarece produsele lor sunt mai ieftine pe piețele externe dacă sunt cumpărare în alte monede, de obicei euro sau dolar. Forintul are tendința să se deprecieze, la fel și lira turcească. Ungaria are cea mai puternică inflație din Europa, de peste 5%, dar aceasta nu se compară cu nivelul de aproape 20% din Turcia. În ultimele luni, forintul are cea mai slabă evoluție dintre monedele est-europene. Apoi, oamenii cu active evaluate în anumite monede, cum ar fi proprietățile imobiliare și materiile prime, ar vrea o inflație mai vie pentru că astfel le crește valoarea activelor. De asemenea, inflația majorează marjele de profit și reduce datoria în termeni reali (Ungaria este una dintre cele mai îndatorate țări europene, iar economia turcă crește de mult timp îndopată cu datorie). Inflația face bine debitorilor, deoarece valoarea datoriei ajustată la inflație scade.
De cealaltă parte, creșteri de prețuri accelerate, adică inflație mare, tind să producă pierderi celor care pun bani deoparte deoarece reduc puterea de cumpărare a sumelor economisite. La fel se întâmplă și cu obligațiunile. Dacă inflația prea puternică obligă băncile centrale să înăsprească politica monetară, pentru a domoli creșterea prețurilor, poate urma o corecție pe piețele financiare, dopate ani la rând prin injecții de lichiditate. Vor avea de suferit milioane de gospodării din clasa de mijloc care și-au plasat părți mari din economiile lor în fonduri mutuale investite în acțiuni. În prezent, o inflație de 3-4% poate fi benefică pentru multe economii, prin, spre exemplu, reducerea datoriilor, notează DW. A acțiuna contra inflației pentru o bancă centrală înseamnă a răci economia și a frâna piața muncii, arată o altă teorie. Unul din argumentele prin care Fed justifică menținerea politicii monetare laxe, în pofida creșterii prețurilor peste așteptări, este acela că milioane de americani încă nu au loc de muncă, iar retragerea prematură a stimulentelor poate eroda perspectivele de angajare. Prin urmare, celor care țipă că inflația este prea mare s-ar putea să nu le pese de costurile sociale ale șomajului: cheltuieli mai mari cu ajutoarele sociale, criminalitate crescută, mai mulți bolnavi, mai multă disperare și moarte, spun unii analiști. Inflația americană a atins în iunie cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, de 5,4%. În cealaltă tabără, economiști precum Judy Shelton, fost consilier al lui Trump, spun că „Nu, inflația nu este bună pentru muncitori. Publicul înțelege că majorările salariilor nominale sunt o iluzie când când costul traiului crește neîntrerupt“. Shelton a făcut aceste comentarii într-o opinie publicată de The Wall Street Journal, ziar cu o politică editorială pro-Trump. Ea arată cum de banii ieftini ai Fed au profitat mai ales piețele financiare, adică cei bogați, și duce astfel dezbaterile despre inflație în sfera politicului. Dar aici intervine și problema calculării inflației. Unii tehnicieni financiari scot în față faptul că inflația de bază, din care sunt excluse prețurile energiei și mâncării, de obicei mai volatile, este chiar mică. Însă pentru omul de rând contează cheltuielile de zi cu zi, cum ar fi cele pentru alimente și întreținere. Altfel, de ce politicienii de top germani s-au luat la întrecere în a le promite alegătorilor energie mai ieftină? Proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, pe care guvernul german s-a încăpățânat să-l apere în fața împotrivirii SUA, Poloniei și Ucrainei, ar aduce mai multe gaze ieftine în țară. Iar revoltele din „Primăvara arabă“ au izbucnit pe fondul unei inflații a prețurilor alimentelor.
Dacă inflația prea puternică obligă băncile centrale să înăsprească politica monetară, pentru a domoli creșterea prețurilor, poate urma o corecție pe piețele financiare, dopate ani la rând prin injecții de lichiditate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu