Producătorii auto germani calcă accelerația pe piețele din afara Europei pentru a depăși criza de pe continent

Știrea a fost publicată joi, 29 noiembrie 2012, 03:03 în categoria

Producătorii auto germani calcă acceleraţia pe pieţele din afara Europei pentru a depăşi criza de pe continent Producătorii auto germani se pregătesc să treacă la o treaptă superioară de viteză cu investițiile în America de Nord și în China, piețe care i-au protejat de criza care a lovit cererea din Europa. Nemții își vor mări astfel avansul în fața rivalilor europeni, în timp ce aceștia rămân în continuare vulnerabili la terenul accidentat de pe piețele continentului de origine, scrie The Wall Street Journal.

Volkswagen (VW), cel mai mare constructor auto european, a anunțat că va investi 50 miliarde de euro în operațiunile globale în următorii trei ani. O mare parte din buget vizează extinderea prezenței grupului în afara Europei, compania sperând să câștige de la Toyota titlul de cel mai mare producător auto din lume.

VW are de gând să cheltuiască aproape 25 miliarde de euro pentru a-și moderniza și extinde gama de 12 mărci, printre care Audi, Porsche și Skoda. În jur de 14,5 miliarde de euro vor fi investite într-o nouă uzină Audi în Mexic și în majorarea capacității de producție din Rusia. VW vrea și să extindă fabrica Porsche din Leipzig pentru a permite fabri­carea unui model SUV mai mic, cu care să dea o nouă lovitură pe piețele din SUA și China. În afară de cele 50 miliarde de euro, VW mai are în plan investiții de aproape zece miliarde de euro până în anul 2015 prin parteneriatele sale din China în noi uzine și modele.

BMW, care a inaugurat anul acesta o a doua uzină în China, va investi încă 500 milioane de euro împreună cu partenerul chinez Brilliance China Automotive Holdings în mărirea producției. În același timp, compania va folosi 900 milioane de dolari pentru a extinde capacitatea uzinei din Spartanburg, Carolina de Sud (SUA). Luna trecută, BMW a finalizat planurile pentru construirea unei fabrici de 261 milioane de dolari în Brazilia.

Daimler a ajuns în China mai târziu decât BMW și Audi, dar anul trecut și-a anunțat intenția de a investi două miliarde de euro în parteneriatul cu Beijing Automotive Industry și de a-și extinde uzina din statul american Alabama cu 2,4 miliarde de dolari.

Riscurile unui drum lung

Analiștii apreciază că eforturile agresive de expansiune ale producătorilor auto germani nu doar că vor reduce dependența acestora de Europa, ci vor face ca rivalilor concentrați pe Europa să le fie mai greu să îi prindă din urmă pe nemți în următorii ani. Aceste mutări nu sunt însă ferite de pericole. Piața auto chineză, deși rentabilă, a început să arate din ce în ce mai multe semne de răcire, în timp ce economia mondială riscă să alunece înspre o nouă recesiune, potrivit Fondului Monetar Internațional. Producătorii auto s-ar putea trezi cu o capacitate de producție excesivă dacă cererea nu ține pasul cu extinderea rapidă a uzinelor. Aceasta este situația actuală de pe piața europeană.

Alt pericol este că producătorii ar putea paria pe creșterea din segmentul nepotrivit. În China, de exemplu, limuzinele mari de lux au alimentat cea mai mare parte din profiturile producătorilor auto germani pe această piață. Bogații chinezi se orientează însă tot mai mult spre mașinile de teren cu cât mai multe dotări, o schimbare de gust pe care Daimler a sesizat-o târziu și pentru care a plătit prin vânzări mai reduse. În timp ce producătorii își bat în cuie planurile de extindere, piața auto de lux chineză va continua să crească într-un mod imprevizibil. "Piața de consum din China evoluează rapid pe toate sectoarele, în special pe cel auto", spune Tim Urquhart, analist la IHS Automotive.

Fiat schimbă strategia

Un semnal descurajant pentru companiile auto germane vine din partea producătorilor de talia grupului italian Fiat, a cărui strategie de revenire prevede fabricarea mărcilor premium, precum Alfa Romeo și Maserati, în uzinele sale italiene, în prezent insuficient utilizate.

Multe din aceste unități ar merge la export, însă planul îi cere companiei să vândă mult mai multe astfel de automobile decât în prezent, iar Fiat se confruntă cu presiuni din partea guvernului de la Roma pentru a nu desființa locuri de muncă.

Mai mult, concentrarea exporturilor pe zona euro lasă Fiat expus riscurilor de fluctuații valutare, de care constructorii germani se apără producând mașini de lux și pe piețele locale.

Până acum, germanii nu au compensat investițiile masive în străinătate prin reducerea cheltuielilor de acasă. VW intenționează să investească 23 miliarde de euro în uzine și echipamente în Germania.

BMW și Daimler au pus, de asemenea, mai multe miliarde de euro în unități de cercetare-dez­voltare și modernizarea uzinelor existente, precum fabrica de la Leipzig, unde BMW produce automobile electrice cu componente ultramoderne din fibră de carbon.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu