De când a izbucnit criza zonei euro deslușirea soluțiilor posibile a inclus chestiunea împrumutătorului de ultimă instanță (lender of last resort/LLR). Un curent de opinie ce a câștigat tot mai numeroși aderenți a comparat situația din UE cu cea din SUA, Canada și alte state cu structuri federale argumentând că fără un LLR efectiv zona euro riscă să se destrame. Paul de Grauwe, Charles Wiplosz și alții au susținut acest punct vedere (pe care îl împărtășesc), în contrast cu cei care au atribuit crizei origini în principal de ordin fiscal și au militat, în mod simplist, pentru austeritate bugetară ca ieșire din impas. Fapt este că Banca Centrală Europeană a ezitat să-și asume funcția de LLR o perioadă de timp. Intervenții în sprijinul băncilor comerciale au fost cu ezitări și pe termen scurt în primii ani de criză - temeri comprehensibile dacă ne gândim la statutul BCE și tratatele UE. Viața a obligat totuși BCE să intervină prin linii de finanțare speciale cu extinderea gamei de colaterale acceptate.O schimbare de fond în execuția mandatului BCE a avut loc după venirea la cârmă a lui Mario Draghi. În ultimele luni ale anului 2011 situația zonei euro se complicase peste măsură, evenimentele se precipitau prevestind un deznodământ analog căderii băncii Lehman Brothers în toamna lui 2008; se putea ajunge la destrămarea zonei, cu efecte economice și sociale incalculabile. Mărturisesc că atunci (în iarna 2011/2012) am pus la îndoială capacitatea instituțională (în UE) de a se acționa; am și semnat, alături de economiști și politicieni europeni, o scrisoare deschisă dată publicității privind urgența unei intervenții din partea BCE.
Este de presupus că BCE nu a trecut la măsuri excepționale în acel moment fără a avea acordul, fie și tacit, al liderilor politici din principalele state membre ale zonei euro. Draghi și BCE au dat drumul la finanțare ultraieftină pentru bănci pe trei ani, adică pe termen mai lung. Astfel banca centrală a zonei euro a facut un pas decisiv în exercitarea funcției de LLR pentru sectorul bancar.
Un alt pas decisiv a fost făcut în 2012 când Draghi a afirmat că se va face tot ce este necesar pentru a fi salvată moneda comună (whatever is needed will be done in order to save the euro). A urmat semnalul că vor avea loc operațiuni pe piețele secundare pentru a se ține sub control marjele la obligațiunile suverane ale Spaniei și Italiei (prin numitele "outright monetary transactions"). Aceste două anunțuri au liniștit piețele, fie și temporar, fără a fi nevoie de intervenții efective de amploare. A urmat o serie de întâlniri ale Consiliului European unde s-a decis formarea unei uniuni bancare (UB) cu câteva elemente de baza (supraveghetor unic, mecanism de intervenție pentru bănci suferinde, ESM (mecanismul pentru stabilitate europeană) și o eventuală schemă de garantare colectivă a depozitelor). Există încă o arie cu destul vag în construcția UB, cu secvențialitatea de realizare controversată și mai ales, cu neclarități privind aranjamente fiscale propriu-zise -între care cum ar funcționa "Capacitatea Fiscala", propusă de președintele van Rompuy și care ar trebui să amortizeze șocuri asimetrice în zona euro. Oricum, decizia de a urni din loc UB este un fapt pozitiv în efortul de a salva zona euro și ultimul summit este de salutat în această privință. Și este bine că România, alături de alte state ce nu fac parte din zona euro, vor putea lua parte la decizii privind funcționarea UB.
Trebuie spus că ESM și "capacitatea fiscală" conțin embrioane ale unui buget al zonei euro, fără de care este greu de presupus că moneda unica va putea dăinui. Nu se poate cere BCE să fie LLR și pentru guverne (state) la nesfârșit. De altfel, dezbaterea în Consiliul European privind formarea UB și reforma guvernanței zonei euro a eclipsat aproape în totalitate pe cea referitoare la bugetul UE pentru exercițiul financiar 2014-2020. Exagerez poate, dar discuția privind bugetul UE, cum se poartă acum, face parte, într-un fel, din pre-istoria Uniunii. Ce se întâmplă cu zona euro este provocarea imensă pentru proiectul european.
BCE a salvat zona euro până acum, implicit și operațiunile băncilor care operează în România. Cum va funcționa Uniunea Bancară ne interesează în cel mai înalt grad. Chiar dacă pentru România, ca stat sarac al Uniunii, politica de coeziune și politica agricolă comună prezintă o semnificație ieșită din comun.
0 comments :
Trimiteți un comentariu