Planul Consiliului European pentru desăvârșirea proiectului euro: pierderea dreptului statelor de a stabili propriile bugete și cedarea suveranității economice

Știrea a fost publicată vineri, 7 decembrie 2012, 04:28 în categoria

Planul Consiliului European pentru desăvârşirea proiectului euro: pierderea dreptului statelor de a stabili propriile bugete şi cedarea suveranităţii economice Țările din zona euro și-ar putea pierde puterea de a stabili propriile bugete și ar putea ajunge să predea suveranitatea economică Bruxelles-ului prin planul secret al președintelui Consiliului European Herman Van Rompuy prin care acesta vrea să "finalizeze" proiectul monedei unice europene, scrie The Telegraph.

Planul pentru "realizarea uniunii economice și monetare" a fost schițat într-un document confidențial văzut de The Telegraph. Acesta va fi discutat de liderii UE la summitul de săptămâna viitoare.

Ideile schițate de Rompuy variază de la reforme financiare deja discutate la o uniune politică în cadrul zonei euro. "Obiectivul general va fi ca politica economică să fie elaborată progresiv la nivel european", se arată în raport.

De asemenea, Rompuy se așteaptă ca UE să fie de acord cu un "cadru operațional" pentru ca în martie anul viitor Banca Centrală Europeană (BCE) să devină autoritatea unică de suprave­ghere a sistemului bancar din zona euro, cu toate că Franța și Germania au încă dispute pe această temă.

Președintele Consiliului European vrea ca apoi să se realizeze o "uniune bancară completă" și ca anul viitor să fie elaborate propuneri legislative pentru înființarea unui fond comun de bailout pentru bănci, precum și a unei scheme de garantare a depozitelor la nivelul zonei euro.

Aceste propuneri sunt și mai controversate decât cea care vizează ca BCE să aibă rolul de autoritate de supra­veghere în cadrul uniunii monetare.

De asemenea, în raport se menționează că în 2014 toate statele din zona euro va trebui să "își asume angajamente de natură contractuală cu instituțiile UE în privința măsurilor și reformelor pe care se angajează să le realizeze, precum și asupra mijloacelor de implementare ale acestora".

După ce vor fi îndeplinite aceste condiții care stau la baza planului - uniunea bancară și contractele obli­gatorii de politică bugetară - se va trece la "finalizarea" proiectului monedei unice, care va "presupune modificarea tratatelor" UE după 2014. În final, proiectul presupune ca toate țările din zona euro să renunțe la suveranitatea fiscală, urmând ca deciziile asupra bugetelor naționale să fie luate de comun acord, iar politicile economice vor fi coordonate la nivelul uniunii monetare.

Potrivit proiectului realizat în colaborare cu președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, președintele BCE Mario Draghi și președintele Eurogroup Jean-Claude Juncker, Marea Britanie va rămâne izolată.

Acest lucru îi va determina, cu siguranță, pe britanici să organizeze un referendum în privința părăsirii UE în a doua jumătate a anului 2014, chiar înainte de alegerile generale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu