Samsung Electronics va renunța la procesele prin care încerca să obțină blocarea vânzării produselor Apple în Europa, în cadrul unui litigiu privind folosirea tehnologiei sale în țările europene, relatează Bloomberg.Compania sud-coreeană "a decis să retragă cererea de interzicere a produselor Apple din tribunalele europene, în interesul protejării dreptului de alegere al consumatorilor", se arată într-un comunicat al Samsung.
Decizia a fost luată la câteva ore după ce un tribunal din SUA a decis să nu interzică vânzarea a 26 de produse Samsung pe piața americană, într-un proces în care compania era acuzată de Apple de încălcarea patentelor.
Atât Samsung cât și Apple, cei mai mari producători de smartphone-uri la nivel mondial, au înregistrat victorii în procesele pe care și le-au intentat reciproc în țări din întreaga lume.
Samsung va retrage în mod unilateral cererile de interzicere a vânzărilor Apple intentate împotriva Apple în Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Olanda, a declarat un oficial al companiei, precizând că vor continua litigiile prin care sunt solicitate daune în disputele referitoare la drepturile de proprietate intelectuală.
0 comments :
Trimiteți un comentariu