FT: O mare bancă britanică vrea să plătească o amendă cu bani din bonusurile angajaților

Știrea a fost publicată vineri, 18 ianuarie 2013, 15:54 în categoria

FT: O mare bancă britanică vrea să plătească o amendă cu bani din bonusurile angajaţilor Banca britanică Barclays analizează recuperarea din bonusurile bancherilor pentru anul 2012 a unei părți sau a întregii sume necesare pentru pentru plata unei amenzi de 290 de milioane de lire sterline primite de instituția de credit din cauza manipulării indicelui Libor, potrivit Financial Times.

Măsura, avută în vedere și de Royal Bank of Scotland, a fost menționată în contextul avertismentul transmis de directorul general, Antony Jenkins, angajaților să respecte standardele etice sau să părăsească banca. Barclays încearcă să-și refacă reputația după problemele legate de Libor, dar și după alte scandaluri.

Într-un email transmis marți celor 140.000 de angajați, Jenkins a afirmat că rezultatele și recompensele vor fi judecate în funcție de un set de valori de bază, inclusiv integritate, respect pentru ceilalți și serviciile pentru clienți.

Predecesorul lui Jenkins, Bob Diamond, a demisionat în contextul criticilor puternice generate de scandalul Libor.

Persoane apropiate Barclays au afirmat că membrii comisiei pentru stabilirea pachetelor salariale vor analiza modul în care fondul de bonusuri al operațiunilor de investiții, situat în 2011 la 4,9 miliarde de lire sterline, ar putea fi redus pentru a reflecta costul unor situații precum manipularea Libor.

Banca este afectată și de alte scandaluri, precum o investigație a autorităților britanice privind atragerea de capital de la investitori din Qatar în 2008 și o anchetă a Departamentului de Justiție din SUA referitoare la plăți inadecvate în Arabia Saudită.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Marius Oncu

0 comments :

Trimiteți un comentariu