O treime dintre români și-ar deschide o afacere pentru a-și spori veniturile, dar nu au capital

Știrea a fost publicată miercuri, 6 martie 2013, 09:49 în categoria

O treime dintre români şi-ar deschide o afacere pentru a-şi spori veniturile, dar nu au capital O treime dintre românii care au participat la un studiu GfK se consideră capabili să-și deschidă o afacere, motivați în principal de perspectiva obținerii unor venituri suplimentare și independența față de angajator, însă principalul obstacol invocat este lipsa capitalului pentru demarare.

"Aproape 80% dintre tinerii români sub 30 de ani au o atitudine pozitivă față de munca pe cont propriu, la fel ca și în cazul celor cu diplomă universitară - 74%, cu studii medii - 63%, la persoane intervievate cu copii - 71%. Bărbații oferă o rată de acceptare mai ridicată a activităților independente (68%) în comparație cu femeile (63%)", relevă studiul companiei de cercetare de piață GfK. Principalele motivații pentru români de a porni o afacere sunt perspectiva unui al doilea venit - 55%, independența față de angajator - 30% și autorealizarea / posibilitatea de a materializa propriile idei - 23%.

Lipsa capitalului incipient, situația economică incertă, precum și teama de eșec sunt principalele obstacole resimțite la nivel european când vine vorba de întemeierea propriei afaceri.

În România, "lipsa capitalului incipient" este resimțit într-o pondere de 67%, media europeană fiind de 57%. Atitudinea pozitivă față de antreprenoriat este ridicată în special la tinerii români cu vârsta sub 30 de ani. Jumătate dintre aceștia afirmă că antreprenoriatul va fi mai important în viitor, față de media la nivel european, de doar 39%.

Studiul a fost efectuat în România pe un eșantion de aproape 1.100 de bărbați și femei cu vârsta de peste 15 ani, reprezentativ la nivel național, cu o marjă de eroare de 3%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Raluca Ghinea

0 comments :

Trimiteți un comentariu