Angajații Amazon Germania cer salarii mai mari

Știrea a fost publicată marți, 14 mai 2013, 17:10 în categoria

Angajaţii Amazon Germania cer salarii mai mari Angajații Amazon Germania au pornit în această dimineață o grevă în semn de protest față de salariile mici și beneficiile reduse pe care cel mai mare retailer online din lume le plătește personalului din Germania, cu scopul de a îl determina să ajusteze în creștere tarifele plătite pe oră, scrie Reuters.

În Germania, Amazon a angajat aproximativ 9.000 de persoane și este acuzată de sindicatul muncitorilor germani că refuză să implementeze un cod comun al muncii cu privire la condițiile de anagajare, similar cu cel implementat de alte companii din retail.

Reprezentanții Amazon Germania nu au comentat asupra situației.

Sindicatul face presiune asupra Amazon și pentru introducerea unui salariu de bază mai mare și pentru plăți suplimentare persoanelor care lucrează noaptea.

Potrivit unei declarații a sindicatului, greva ar fi început în această dimineață la ora 6:00 (ora 7:00 a.m, ora României) și va dura până la sfârșitul programului de lucru al Amazon.

Sindicatul muncitorilor din Germania a cerut, de exemplu, ca în orașul Leipzig, Amazon să crească tariful plătit pe oră de la 9,30 euro la cel puțin 10,66 euro, iar în orașul Bad Hersfeld ei au cerut ca tariful să crească de la 9,83 euro pe oră cât plătește Amazon în prezent la 12,18 euro, potrivit Reuters.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu