Fotografia cu premierul japonez care provoacă indignare în Coreea de Sud

Știrea a fost publicată miercuri, 15 mai 2013, 21:33 în categoria

Fotografia cu premierul japonez care provoacă indignare în Coreea de Sud O fotografie cu premierul japonez în cabina de pilotaj a unui avion de vânătoare, inscripționat cu numărul 731, era prezentată miercuri de presa sud-coreeană, care scrie indignată că 731 a fost numele unei unități renumite pentru cruzimea sa în al Doilea Război Mondial, relatează AFP.

În fotografie, Shinzo Abe ridică degetul mare, zâmbind, așezat în cabina de pilotaj a unui avion de vânătoare pentru antrenament pe care scrie mare numărul 731.

Acesta era numărul unei unități secrete de cercetări biologice și chimice care a efectuat experimente pe oameni în timpul războiului sino-japonez (1937-1945) și celui de-al Doilea Război Mondial.

Cu baza în nord-estul Chinei, la Harbin, unitatea 731 efectua experimente pe prizonieri chinezi, sud-coreeni și sovietici.

"Provocările fără sfârșit ale lui Abe!", se revoltă Chosun Ilbo, cel mai important cotidian sud-coreean. "Poza lui Abe reamintește ororile unității 731", scrie publicația Korea JoogAng Daily.

Fotografia a fost realizată într-o bază militară aeriană japoneză, în prefectura Miyagi (nord-est).

"Nu există nicio semnificație specială în numărul inscripționat pe avionul de antrenament în care premierul a urcat duminică", a declarat ministrul japonez al Apărării, la Tokyo.

Relațiile Japoniei cu China și Coreea de Sud rămân profund marcate de ocupația japoneză a Peninsulei Coreene (1910-1945), iar alegerea, în decembrie, a lui Shinzo Abe, care alternează între transmiterea de semnale calde și reci, a nemulțumit presa și o parte a opiniei publice sud-coreene.

Premierul japonez vrea să reformeze Constituția pacifistă a țării sale, care îi interzice să recurgă la război, și dorește să revizuiască declarația oficială din 1995 privind "remușcările" Japoniei.

El a repetat, însă, că Guvernul pe care îl conduce nu intenționează să revină asupra recunoașterii din partea Japoniei a suferințelor îndurate de unele popoare asiatice în timpul ultimului conflict mondial.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Gaidau Ion

0 comments :

Trimiteți un comentariu