O adolescentă americană în vârstă de 17 ani a creat o aplicație "anti-spoiler" pentru Twitter, cu scopul de a bloca mesajele care dezvăluie în avans intriga dintr-un film, dintr-un serial TV sau dintr-o carte, postate pe această platformă de microblogging, informează lefigaro.fr."Atenție, urmează un spoiler!" - numeroase articole sau comentarii postate pe internet încep cu acest mesaj, prevenindu-i astfel pe utilizatori. Jennie Lamere, enervată să își vadă ruinată de fiecare dată plăcerea ei de telespectatoare din cauza dezvăluirilor făcute de internauți, a decis să acționeze și să creeze o aplicație.
"Mă săturasem! Privind emisiunile mele preferate, nu puteam să mă conectez pe Twitter, pentru că mesajele de acolo dezvăluiau deja totul (despre intriga acelor emisiuni, n.r.)", a declarat pentru Los Angeles Times această adolescentă originară din New Hampshire.
"Spoiler", un termen din limba engleză, se referă la un text scurt care dezvăluie în avans o parte din intriga unui roman, a unui film, a unui serial TV sau a unui joc video, în special pe internet, unde utilizatorii schimbă între ei un număr impresionant de mesaje despre preferințele lor culturale și fac acest lucru cel mai adesea la doar câteva minute după difuzarea oficială a acelor conținuturi.
Bazându-se pe cunoștințele ei în informatică, tânăra elevă de liceu se află acum pe cale să finalizeze un "anti-spoiler" sub forma unui modul complementar pentru platforma Twitter. Aplicația ei se numește Twivo și, prin intermediul unui sistem de cuvinte cheie definite de utilizator - titlul cărții/filmului/serialului sau numele unui personaj -, interceptează mesajele de pe Twitter care dezvăluie intriga. Invenția ei a fost deja premiată luna trecută în cadrul unui concurs pe teme informatice organizat la Boston, denumit "TVnext Hackathon".
Jennie Lamere, care speră să lucreze într-o bună zi pentru grupul Google, folosește deja versiunea beta a aplicației Twivo și lucrează în aceste zile la perfecționarea ei pentru Google Chrome și Mozilla Firefox.
Se pare însă că aplicația, deocamdată neoficială, TweetDeck, cumpărată în 2011 de Twitter, oferă aproximativ aceleași servicii ca și Twivo. Permițând administrarea fluxurilor de pe rețelele de socializare, dar într-un mod diferit (o altă interfață, alte funcții), TweetDeck propune deja un filtru de căutare a subiectelor, care are însă aceleași efecte ca și aplicația creată de Jennie Lamere.
În mod ironic, aplicația franceză "Et en fait, à la fin" de pe platforma Tumblr se bucură de un succes fenomenal și pare să contracareze tendința utilizatorilor de a renunța la acele dezvăluiri de tip "spoiler". Utilizatorii acestei aplicații franceze se amuză, printr-o imagine și o frază asociată, întotdeauna precedată de sintagma "Et en fait, à la fin" (Și de fapt, în final), să dezvăluie în avans răsturnările de situație din filmele și serialele de succes. Câteva exemple: "Și de fapt, în final, a scăpat", pentru filmul "The Truman Show" cu Jim Carrey, și "Și, de fapt, nu Bane a complotat, ci Miranda", pentru "The Dark Knight Rises" de Christopher Nolan.
Este suficient un simplu click pe opțiunea "me gâcher un autre film" ("hai să îmi stric plăcerea unui alt film") pentru a "vizita" în avans poveștile din sute de filme contemporane populare, descrise pe un ton și cu un limbaj de licean.
0 comments :
Trimiteți un comentariu