Șova: Nu pot fi folosite fonduri europene pentru autostrada Transilvania

Știrea a fost publicată vineri, 28 iunie 2013, 20:59 în categoria

Şova: Nu pot fi folosite fonduri europene pentru autostrada Transilvania Autostrada Transilvania poate fi realizată doar prin concesiune, fiind exclusă o finanțare din fonduri europene, a declarat, vineri, la Cluj, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național, Dan Șova.

Dan Șova a declarat, într-o conferință de presă organizată la finalulul unei întâlniri cu reprezentanții autorităților din mai multe județe din Transilvania, că în proiectul Autostrăzii Transilvania ar putea fi implicate financiar și consilii județene și primării de municipii, urmând să se analizeze sub ce formă va fi această contribuție.

"Există necesitatea implicării și a autorităților locale în acest proiect și vom discuta în ce măsură și cum este posibilă și implicarea financiară a autorităților locale, ținând cont de bugetele pe care le au, de gradul de îndatorare. Am precizat că Autostrada Transilvania, în acest moment, nu poate fi finanțată din fonduri europene. Singura soluție de finanțare este concesiunea după modelul Comarnic - Brașov sau Centura de Sud a Capitalei. România, din 1990 până în 2013, nu a făcut vreo concesiune sau un parteneriat public - privat pe un proiect de autostradă și, ca atare, avem o problemă de credibilitate instituțională. Trebuie să demonstrăm că putem face cele trei concesiuni scoase, respectiv Comarnic - Brașov, Centura Sud și Craiova - Pitești, pentru a avea încrederea finanțatorilor internaționali, firme private, și a celor instituționali - BEI, BERD sau Banca Mondială", a spus Șova.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național a refuzat să avanseze vreun termen pentru reluarea lucrărilor la Autostrada Transilvania sau pentru realizarea concesiunii și a spus doar că interesul Guvernului și al autorităților din zonă este ca proiectul să se facă.

"În acest moment, nu vă spun că de mâine ne apucăm de concesiune la Autostrada Transilvania, pentru că ar fi o chestiune de neseriozitate. (…) Nu există un termen, mâine sau peste trei ani, nu pot să spun că începem mâine sau peste un an, pentru că nu avem nici studii actualizate, nici nu știm care sunt sursele de finanțare și cum se poate face concesiunea. (…) În perioada următoare trebuie să studiem toate posibilitățile și instrumentele financiare care ne stau la dispoziție, și să ținem cont de faptul că, într-o concesiune, statul român nu poate participa cu mai mult de 49 la sută, pentru ca proiectul să nu fie calificat în interiorul deficitului bugetar. Contribuția statului trebuie să fie de maximum 49 la sută și trebuie să găsim soluții ca din taxa de autostradă proiectul să producă 51 la sută, reprezentând costuri de proiectare - construcție, creditare, operare - întreținere, pe perioada concesiunii", a subliniat Dan Șova.

Potrivit acestuia, în perioada următoare trebuie actualizate studiile de trafic pe Autostrada Transilvania și semnarea, în noiembrie, a celor trei concesiuni pentru ca România să poată demonstra că este credibilă din punct de vedere instituțional.

"Trebuie refăcute studiile de trafic și actualizate la Autostrada Transilvania. Studiile de trafic se actualizează în câteva luni", a mai spus Șova.

La întâlnirea de la Prefectură au mai participat primarul Emil Boc, dar și foștii miniștri Ioan Rus, Vasile Dâncu și Vasile Pușcaș.

Contractul cu Bechtel pentrul construirea Autostrăzii Transilvania a fost reziliat la finele lunii mai, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro și datorii de 50 milioane de euro.

Dan Șova afirmase și anterior că singura posibilitate pentru continuarea proiectului de construcție a autostrăzii este parteneriatul public privat sau concesiunea, probabil urmând să fie utilizată a doua variantă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adina Oşan

0 comments :

Trimiteți un comentariu