
Cele mai mari flote reînnoite prin programul „Rabla” destinat persoanelor juridice și instituțiilor publice este cel al Direcției Generale Logistice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de 105 mașini, respectiv 682.500 de lei (157.500 de euro), urmată de cea a unei Unități Militare din Capitală, din cadrul Ministerului Apărării, de 56 de mașini, respectiv 364.000 de lei (84.000 de euro).
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat astăzi închiderea primei etape de evaluare și validare a dosarelor depuse de persoanele juridice și instituțiile publice în Programul „Rabla 2013”.
În această sesiune, 570 de dosare au fost depuse de persoanele juridice și instituțiile publice, dintre care 81 de dosare au fost acceptate pentru 378 autovehicule și 125 de dosare au fost respinse. Lista persoanelor juridice și a instituțiilor publice, care au fost acceptate și respinse în Program, este publicată pe site-ul AFM, la secțiunea aferentă Programului.
Începând de mâine, 25 iulie 2013, persoanele juridice și instituțiile publice care au fost acceptate în Program se pot adresa unuia dintre operatorii economici autorizați să desfășoare activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz.
Prin Programul ”Rabla”, Administrația Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice și instituțiile publice. Cumularea eco-tichetului cu tichetul „Rabla” este posibilă în cazul achiziționării unui autovehicul electric.
Pentru stimularea achiziționării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziționarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6; achiziționarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce Co2 mai mică de 100g/km; achiziționarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
La achiziționarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.
Persoanele juridice și instituțiile publice care au fost respinse au posibilitatea întocmirii unui nou dosar de finanțare și să-l depună la sediul AFM, în vederea participării la Program, până la data de 31 august 2013.
0 comments :
Trimiteți un comentariu