GlaxoSmithKline (GSK), companie aflată pe locul șase în topul celor mai mari jucători din industria locală de medicamente, a sponsorizat anul trecut participarea a 211 medici români la 40 de congrese internaționale, aceasta fiind prima firmă de medicamente ce face publice astfel de date. GSK nu a precizat cât a cheltuit cu aceste sponsorizări.
O altă firmă din top 10, care nu a dorit însă să-i fie precizat numele, a spus că a sponsorizat doi medici rezidenți pentru participarea la două congrese internaționale ca parte a unui proiect mai vechi. Sumele cheltuite au fost de circa 2.500 de euro. Terapia Ranbaxy a spus că nu sponsorizează participarea medicilor la congrese internaționale.
Nicio altă companie din top 10 nu a dorit să precizeze câți medici a trimis la congrese în afara țării în 2012 și sumele cheltuite. În topul celor mai mari companii farmaceutice din România se află Sanofi (cu afaceri de 207 mil. euro), Roche, Novartis, Servier, Pfizer, GSK, Merck, Astrazeneca, Ranbaxy și Abbott (cu afaceri de aproape 100 mil. euro).
În România nu sunt disponibile informații publice legate de numărul medicilor pe care companiile farma îi sponsorizează pentru a participa la congrese internaționale sau sumele cheltuite în contul acestora.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.08.2013
GlaxoSmithKline a trimis 211 medici la congrese internaționale
Știrea a fost publicată miercuri, 28 august 2013, 03:18 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu