La începutul lunii septembrie 2011 am fost chemată la Ministerul Economiei, după ce i-am tot bătut la cap că mă interesează proiectul de introducere a managementului privat la companiile de stat. Trei oficiali din minister, responsabili de proiect, mi-au vorbit, timp de aproape două ore, despre planurile ambițioase prin care doreau să aducă manageri cu experiență în privat la companii de stat precum Hidroelectrica sau Romarm, ca să le eficientizeze, iar acest lucru să aibă un efect în lanț, să se extindă și la celelalte companii din subordinea ministerului. La acel moment, ei avuseseră deja câteva discuții cu șefii unor firme de executive search, iar ceea ce îi frapa era prețul recrutărilor (de ce să plătească cineva 20.000 – 30.000 de euro ca să facă o angajare?) și jobul propriu-zis al headhunterilor (care, după ce că primesc aproape „nejustificat“ atâția bani, au birouri în zone „obscure“ ale orașului).Două luni mai târziu, în Monitorul Oficial a fost publicată celebra Ordonanță 109, care reglementa proiectul „CEO privat la stat“ și care obliga fiecare companie de stat să își aleagă noua conducere cu ajutorul experților „independenți“ - adică headhunterii -, iar noii șefi numiți cu ajutorul lor să aibă experiență în privat. După ce Hidroelectrica, prima companie de stat care a lucrat cu headhunteri, a intrat în insolvență și a blocat procesul, surpriza a venit din partea Tarom, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, care și-a desemnat un CEO și un board privat în noiembrie anul trecut. Și mai mare a fost surpriza când listele scurte cu candidați au ajuns în presă, o vulnerabilitate nemaiîntâlnită până atunci în privat, care a creat o situație ce i-a pus serios pe gânduri pe managerii din privat care erau poate tentați de o carieră la stat.
De atunci și până în prezent, aproape în fiecare săptămână se publică noi anunțuri de recrutare pentru membri sau directori în consiliile de administrație ale companiilor de stat și ale regiilor autonome, semn că legea se aplică. Iar eu am scris articole pe tema „CEO privat la stat“ care, adunate, ar putea fi legate sub formă de capitole ale unei cărți.
De multe ori, chiar și cu ajutorul „experților independenți“, în echipele de management privat au ajuns fie foștii șefi ai instituțiilor respective, fie oameni cu activitate în sfera politică sau chiar manageri care nu au experiență în mediul privat. În urma discuțiilor off the record pe care le-am mai purtat cu actuali manageri privați din companiile de stat, dar și cu politicieni care cunosc detaliile proiectului, am ajuns la concluzia că tot voința politică primează, pentru că deciziile de eficientizare a unei mari companii de stat, oricât ar fi ele de bune, nu se iau fără acordul ministrului. De aceea, consider că proiectul este sortit eșecului și cred că vor fi din ce în ce mai multe demisii ale managerilor „privați“ care vor să facă lucrurile pe care și le-au asumat în mandat și nu ce li se cere din sfera politică.
Singurii câștigători ai proiectului „CEO privat la stat“ sunt firmele de executive search care au obținut contracte, fie la tarife-record (150.000 de euro pentru recrutarea de CEO la Complexul Energetic Oltenia, de exemplu), fie la tarife prea mici (2.500 de euro/candidat în cazul recrutărilor de la consiliul de administrație al Transelectrica) pentru piața din România, piață în care unii jucători abia mai supraviețuiesc. Headhunterii care s-au implicat aproape că nu vor să vorbească deloc despre acest subiect, iar cei care au stat pe margine îi critică pe ceilalți și folosesc această „imparțialitate“ ca argument pentru câștigarea de noi clienți din privat.
În noiembrie anul acesta, primul CEO privat, Edouard Heinzmann (Tarom), va pleca, după numai un an în care aproape toate ieșirile sale publice au consemnat conflictele dintre el și consiliul de administrație al Tarom, de asemenea privat. Astfel, episodul „pilot“ al proiectului „CEO privat la stat“ se încheie înainte de vreme.
Atâta timp cât politicul privat nu îi va lăsa pe managerii din privat să îmbunătățească rezultatele financiare ale companiilor de stat, acolo unde se mai poate, „CEO privat la stat“ va rămâne în istorie ca una dintre cele mai „ipocrite“ măsuri de restructurare făcute de guvern și ministere. Pe lângă costurile de ordin financiar ale acestui proiect, vor fi și costuri nevăzute, transpuse în scăderea productivității a mii de angajați, care se trezesc peste noapte cu noi șefi, ale căror decizii sunt luate uneori fără să se cunoască direcția în care trebuie să meargă compania. Dar cel mai rău este că noțiunea de management privat va fi demonetizată.
Demisiile din proiectul „CEO privat la stat“:
Ieri, Sorin Mîndruțescu, șeful Oracle România, a demisionat de la conducerea consiliului de administrație al CFR SA, invocând motive personale.
În aprilie, grecul Dimitris Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma, a plecat din funcția de director general al companiei CFR SA, după ce planul de administrare propus a fost respins. Tot atunci, bancherul Lucian Isar a plecat din funcția de președinte al consiliului de administrație al CFR SA.
În luna aprilie, economistul și fostul bancher Mustafa Aysun, președintele consiliului de administrație al CFR Marfă, a demisionat după mai puțin de două luni de la preluarea funcției.
În octombrie 2012, austriacul Heinrich Vystoupil, fost șef al reprezentanței în România și Moldova a Austrian Airlines, a fost numit de către consiliul de administrație al Tarom director general al companiei, însă la puțin peste o săptămână el a refuzat să semneze contractul.
În luna noiembrie a acestui an, belgianul Edouard Christian Heinzmann va pleca, după un an, din funcția de CEO „privat“ al Tarom, după ce a acceptat scurtarea mandatului de la 4 ani la un an. Odată cu el va pleca și CFO-ul privat, Michael Moriaty.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu