Analiștii Erste: Bursa românească este cea mai ieftină și cu cele mai bune perspective de creștere a profiturilor

Știrea a fost publicată vineri, 4 octombrie 2013, 05:10 în categoria

Analiştii Erste: Bursa românească este cea mai ieftină şi cu cele mai bune perspective de creştere a profiturilor Analiștii Erste Group estimează că principalele 10 companii de la bursa din București incluse în indicele BET își vor majora profiturile în următorul an cu 22%, cea mai mare rată de creștere din regiunea Europei Centrale și de Est, și notează totodată că acțiunile românești sunt de asemenea cele mai ieftine, cu un indicator PER (preț raportat la profit pe acțiune) la nivelul pieței de 6,8.

La nivelul regiunii CEE acțiunile se tranzac­țio­nează în medie la un indicator PER de aproape două ori mai ridicat, respectiv 11,4.

Aceștia mai spun că în ciuda revenirii economice a regiunii, fluxurile de bani orientate spre piețele emergente continuă să stagneze.

„Media estimărilor analiștilor poziționează bursa românească drept cea mai ieftină din regiune. Tendința de modificare a ratelor de creștere a profiturilor com­paniilor (incluse în indicele BET - n. red.) este pozitivă și în consecință cea mai ridicată din regiune, de 22% pe următoarele 12 luni, iar indicatorul PEG  (multiplul profiturilor raportat la rata de creștere a profiturilor - n.red.) nu numai că este sub nivelul istoric, dar și cel mai redus din regiunea Europei Centrale și de Est“, spun analiștii Erste Group într-un raport emis ieri.

Cu excepția României, analiștii grupului austriac nu mai estimează creșteri de peste 10% ale profiturilor în următorul an decât în cazul companiilor de pe bursa din Turcia (10,8%) și în cazul celei din Austria (11%), în timp ce creșterea medie a profiturilor pe regiune este estimată în următorul an la 4,2%.

„Recomandăm creșterea expunerii pe bursa românească însă cu precauție din cauza lichidității încă reduse a pieței care ne împiedică să dăm o reco­mandare puternică la cumpărare. Fundamentele României, precum evoluția creșterii economice și a inflației, sunt clar în favoarea bursei românești, care poate beneficia în continuare de pe urma reducerii ratei de dobândă monetară. Un punct slab este încrederea consumatorilor care nu și-a revenit“, au precizat analiștii Erste.

Aceștia mai spun că bursa românească se tran­zacțio­nează în prezent și la unul dintre cele mai mari discounturi din regiune, respectiv de 27%, față de multiplii de profit istorici (pe ultimii 10 ani). În prezent indicatorul PER mediu pe bursă este de 6,8 față de o medie pe ultimii 10 ani de 9,3.

Analiștii Erste laudă România din punct de vedere eco­nomic, aceștia întocmind un scoring privind situația macro a opt țări din regiunea CEE, în care pozițio­nează economia locală pe locul doi, după Austria. Țările care stau cel mai prost din punct de vedere eco­no­mic sunt în percepția grupului austriac Croația și Serbia.

„România ocupă locul doi în modelul nostru datorită gradului redus de îndatorare publică și creș­terii economice ridicate, cu rata șomajului având cea mai redusă contribuție“, se mai arată în raport.

Fondul Proprietatea este singura acțiune ro­mâ­nească inclusă de analiștii Erste între primele 10 acțiuni reco­mandate din regiune. Aceștia consideră că pro­gra­mul privind răscumpărarea unui pachet de 7,9% din acțiunile Fondului reprezintă principalul motor de creș­tere și consideră că reducerea expunerii pe Petrom este singura soluție viabilă pe care administratorul FP o are la îndemână pentru a accelera răscumpărările.

„În ciuda unor speculații în media, nu credem că poziția Franklin Templeton pentru un nou mandat pe patru ani la administrarea Fondului Proprietatea este în pericol, atât timp cât acțiunile continuă să se tran­zac­țio­neze la maximele istorice și având în vedere fap­tul că poziția financiară și perspectivele princi­pa­lelor com­panii din portofoliul fondului s-au îmbu­nă­tățit con­si­derabil față de acum trei ani“, spun analiștii Erste.



Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Cojocar

0 comments :

Trimiteți un comentariu