Piața muncii a dat semnale de revenire în primele nouă luni ale anului, având în vedere că numărul de salariați din economie a crescut, însă angajații români mai au de așteptat până când vor avea parte de creșteri salariale pe care să le resimtă „în buzunare“, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică.
Economia avea la finele lunii septembrie 4,37 milioane de salariați, în creștere cu 66.100 de persoane noi față de situația de la începutul anului, iar cele mai multe angajări au fost făcute în companiile care se ocupă cu activități de suport, în agricultură sau în hoteluri și restaurante. Ritmul de noi angajări a scăzut semnificativ față de perioada similară a anului precedent (ianuarie- septembrie 2012), când efectivul total de salariați crescuse cu aproape 150.000 de persoane.
În paralel cu noile angajări au fost făcute și concedieri, având în vedere că rata șomajului a început din nou să crească în lunile de toamnă, după ce în primăvară-vară a înregistrat scăderi. În septembrie, rata șomajului calculată de INS conform standardelor Biroului Internațional al Muncii (BIM) a fost de 7,5% (față de 7% în ianuarie 2013), în timp ce rata șomajului înregistrată la agențiile pentru ocuparea forței de muncă a ajuns în octombrie la 5,7% (față de 6,2% în ianuarie și de un nivel de 5% în septembrie).
„Într-adevăr, am observat că acest an a început pe un trend ascendent în ceea ce privește angajările, care s-a menținut pe tot parcursul anului, în mare. A fost perioada verii, când cererile s-au mai domolit, dar nu semnificativ. Specialiștii au fost și sunt în continuare foarte căutați, iar pe final de an producția și retailul vor genera cele mai multe oferte de muncă“, spune Oana Datki, managing partner pentru Europa de Sud-Est al firmei de consultanță în resurse umane Consulteam. Ea a adăugat că fluctuația de personal este foarte mare în sectorul de hoteluri și restaurante, de aceea forța de muncă necesară este mai mare într-un anumit interval.
Pe lângă firmele de externalizare și angajările sezoniere făcute în restaurante și în agricultură, companiile din IT, precum și cele din industrie (care concentrează peste o treime din angajații din mediul privat) și-au majorat efectivele cu câteva mii de angajați.
Alina Rădulescu, directorul de resurse umane al producătorului de conserve Scandia Food din Sibiu, o companie cu venituri de aproape 45 de mil. euro în 2012, spune că de la începutul acestui an și până în prezent numărul angajaților din cadrul companiei a crescut cu 5%, cei mai mulți dintre ei fiind recrutați pentru zona de producție. „Am avut nevoie de mai mulți oameni pentru că am suplimentat volumele de produse atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Pe final de an nu cred că vom mai face angajări, suntem destul de bine dimensionați pentru ceea ce avem nevoie, însă anul acesta chiar a fost unul bun pentru piața muncii, în general, din punctul de vedere al angajărilor“, precizează Rădulescu, cea care se ocupă de politicile de HR pentru cei aproximativ 600 de angajați din cadrul Scandia Food.
În sectorul bancar, în comerț, în învățământ și în domeniul sănătății numărul de angajați a scăzut de la începutul anului, iar tendința – cel puțin în domeniul serviciilor financiare - se va menține.
„Din păcate, sectorul bancar se află pe un trend constant negativ și nici nu sunt semne că piața muncii în această zonă ar putea să se revitalizeze pe final de an sau la începutul anului viitor”, explică Datki.
Nici în ceea ce privește evoluția salariilor primele nouă luni din 2013 nu au fost cele mai bune pentru angajații români. Salariul mediu net din economie a ajuns la finele lunii septembrie la valaorea de 1.609 lei (în creștere cu 4,6% față de perioada similară a anului trecut), ceea ce înseamnă că majorările de salarii (impulsionate, în mare parte, de creșterea salariului minim de la 700 la 800 de lei brut/lună) abia au reușit să acopere nivelul inflației (de 4,47% în medie în 2013).
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.11.2013
Bilanțul pieței muncii la nouă luni: 66.000 de noi angajări, șomajul a revenit pe creștere, iar majorările salariale nu acoperă inflația
Știrea a fost publicată joi, 21 noiembrie 2013, 01:49 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu