România este pe locul zece în Uniunea Europeană cu un șeptel de 2 milioane de bovine dar la producția de lapte este abia pe locul 18 cu 621.000 de tone în primele zece luni ale acestui an, potrivit datelor Eurostat.Una dintre explicațiile din spatele acestei situații este suprafragmentarea structurii fermelor de animale din România în condițiile în care aproape 90% din șeptel se află în ferme mai mici de cinci capete de animale. Puține din aceste ferme sunt conectate în vreun fel la fluxurile comerciale din ecomomie, și cea mai mare parte a laptelui este folosit pentru autoconsum.
În aceste condiții, România este depășită la producția de lapte de Finlanda, economie care cu un șeptel de 1 milion de capete a reușit în primele zece luni să producă 1,5 milioane de tone de tone lapte, de 2,5 ori mai mult decât piața locală.
Primele două locuri la producția de lapte în UE sunt ocupate de Germania și Franța cu 20,5 milioane de tone, respectiv 16,3 milioane de tone în primele zece luni ale anului. Cele două economii se află în fruntea clasamentului și în funcție de numărul de bovine.
România, în coada clasamentului
Topul celor mai mari 20 de economii din UE în funcție de producția de lapte în primele zece luni ale anului 2013
Locul Țara Producția de lapte (mil. tone)
1 Germania 20,5
2 Franța 16,3
3 Marea Britanie 9,3
4 Olanda 8,2
5 Polonia 6,8
6 Italia 6,5
7 Irlanda 4,7
8 Spania 4
9 Danemarca 2,2
10 Belgia 2,1
11 Austria 1,9
12 Suedia 1,9
13 Cehia 1,6
14 Finlanda 1,5
15 Portugalia 1,2
16 Lituania 0,9
17 Ungaria 0,9
18 România 0,6
19 Slovacia 0,5
20 Letonia 0,5
Sursa: Eurostat
România în top 10
Topul celor mai mari zece economii din UE în funcție de șeptelul de bovine
Locul Țara Șeptelul de bovine (mil. capete)
1 Franța 19
2 Germania 12,5
3 Marea Britanie 9,7
4 Irlanda 6,5
5 Italia 6
6 Spania 5,8
7 Polonia 5,5
8 Olanda 3,9
9 Belgia 2,4
10 România 2
Sursa: Eurostat
0 comments :
Trimiteți un comentariu