Două parcuri solare de mari dimensiuni au intrat în funcțiune pe final de an 2013, arată cele mai recente date publicate de Transelectrica, acestea fiind de altfel cele mai importante proiecte fotovoltaice ca mărime operaționale în acest moment în România.
Astfel, la ora actuală, cel mai mare proiect solar din România care funcționează are o capacitate de 55,9 MW și este amplasat în localitatea Ciuperceni din Satul Mare.
Luând în calcul o investiție medie pe fiecare megawatt instalat de circa 1,55 mil. euro, rezultă că investiția de la Ciuperceni s-a ridicat la aproape 87 mil. euro. În general, prețul unui megawatt într-un parc solar variază între 1,3 și 1,8 mil. euro.
Potrivit documentelor depuse la Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare, proiectul este montat pe 136 de hectare. În medie, pentru a monta un megawatt într-un parc solar sunt necesare circa 2,5 hectare de teren.
Investitorul în acest proiect este compania GPSB Solaris 48, care a obținut licența de producere a energiei electrice încă de la mijlocul lunii octombrie, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Conform datelor de la Registrul Comerțului, compania de proiect este controlată în proporție de 61,75% de firma spaniolă Bester Generation.
Al doilea mare proiect solar pus în funcțiune pe ultima sută de metri din 2013 are o capacitate de 49,9 MW, ceea ce presupune o investiție de peste 77 mil. euro, dacă se ia în calcul aceeași medie de 1,55 mil. euro pe fiecare megawatt instalat. Proiectul este amplasat în localitatea Izvoarele din Giurgiu. Acest parc solar este compus din 215.000 de panouri, compania de proiect fiind LJG Green Energy Source Gamma. În comitetul de reglementare ținut de ANRE pe data de 20 decembrie se arată că firma a intrat deja în posesia licenței de exploatare comercială. Acționarul majoriar al acestei companii de proiect, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, este o firmă austriacă, Core Value Investments.
Al treilea cel mai mare proiect solar care funcționează în România a fost realizat de gigantul sud-coreean Samsung, în comuna Slobozia din Giurgiu. Proiectul are o capacitate de 45 MW. Potrivit datelor Transelectrica, la finalul lunii noiembrie 2013 în România funcționau parcuri solare cu o capacitate de 740,4 MW, echivalentul în putere al unui reactor al centralei nucleare de la Cernavodă.
La finalul lui 2012 însă, tot datele Transelectrica arătau că în România funcționau numai 49,3 MW, ceea ce înseamnă că în unsprezece luni dimensiunea proiectelor a crescut de 15 ori. Ținând cont de costul mediu necesar pentru punerea în funcțiune a unui megawatt, rezultă că domeniul a atras în 2013 investiții de peste un miliard de euro.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.01.2014
Top 3 parcuri solare în 2013
Știrea a fost publicată luni, 6 ianuarie 2014, 01:52 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu