Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a răspuns joi în cadrul emisiuniiZF Live
la criticile privind măsura pe care guvernul vrea s-o introducă de înjumătățire a ratelor la creditele persoanelor cu venituri până în limita sumei de 1.600 lei și care nu au întârzieri mai mari de 90 de zile.
„Este o măsură de stimulare a consumului. Nu o putem acorda tuturor pentru că bugetul nu își permite în 2016-2017 să acopere pe toată lumea și mă interesează cei supraîndatorați, acolo unde raportul dintre rată și venit este foarte mare în prezent”, a răspuns Voinea.
Momentul ales pentru introducerea schemei pentru populația îndatorată a fost argumentat de ministrul bugetului făcând referire la oportunitatea existenței lichidității mari din piață, astfel că băncile vor putea suporta reducerea la jumătate a ratelor pentru cei care vor opta pentru facilitate.
„O facem acum pentru că acum este lichiditate în piață, pentru că băncile nu vor simți atât de mult reducerea ratelor la jumătate. Nu era acest exces de lichiditate acum un an, nu știm dacă o să fie peste un an. Acesta este momentul de a muta lichiditatea de la bănci la populație. Nu vreau că băncile să mute lichiditatea în străinătate”, a explicat ministrul Bugetului.
0 comments :
Trimiteți un comentariu