Guvernul speră să vândă pe Bursă până la sfârșitul lui iunie 15% din acțiunile Hidroelectrica

Știrea a fost publicată duminică, 9 martie 2014, 16:41 în categoria

Guvernul speră să vândă pe Bursă până la sfârşitul lui iunie 15% din acţiunile Hidroelectrica Guvernul speră că Hidroelectrica va ieși rapid din insolvență și va putea astfel să vândă pe Bursă 15% din acțiunile companiei, informând în acest sens Fondul Monetar Internațional că menține luna iunie ca termen maxim pentru finalizarea procedurii.

Documentul a fost semnat în luna martie și transmis la Washington.

"În luna februarie, Curtea de Apel a plasat din nou Hidroelectrica în insolvență, până la soluționarea pretențiilor legale formulate de distribuitorii de energie împotriva companiei. Ne menținem angajamentul de a lansa o OPI (ofertă publică inițială-n.r.) la Hidroelectrica, în conformitate, cu criteriul de referință structural, de îndată ce compania iese din insolvență", se arată în scrisoare.

În același timp, în anexa scrisorii transmisă FMI, termenul maxim pentru lansarea unei oferte publice inițiale pentru 15% din acțiunile deținute de stat la Hidroelectrica este menținut ca sfârșit al lunii iunie.

Hidroelectrica a reintrat în insolvență după ce, pe 25 februarie, Curtea de Apel București a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding și EFT, dar și de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu și Direcția Venituri Buget Local Sector 2 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Remus Borza, proprietarul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat pentru MEDIAFAX, în urmă cu două săptămâni, că va folosi cotenstația în anulare în instanță pentru a obține ieșirea companiei din insolvență, însă doar după ce Curtea de Apel va prezenta motivarea hotărârii.

Și Gabriel Dumitrașcu, șeful Direcției de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, a declarat că Ministerul Economiei va scoate "cât mai repede" Hidroelectrica din insolvență, fiind posibilă o cale extraordinară de atac, și va restructura compania, prin renunțarea la investițiile care nu contribuie la producția de electricitate.

Managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, a afirmat însă că este imposibilă listarea Hidrolectrica în acest an, din cauza reintrării producătorului de energie în insolvență, și că Fondul va reevalua valoarea participației deținute la companie.

Fondul Proprietatea deține 19,94% din acțiunile Hidroelectrica, statul controlând restul de 80,05% din capitalul Hidroelectrica.

Conform înțelegerii cu FMI, Hidroelectrica ar trebui listată la bursă în luna iunie, cu 15% din acțiuni.

Statul a selectat la finalul lunii ianuarie consorțiul de brokeri pentru intermedierea ofertei pentru listarea companiei, format din Raiffeisen Capital&Investment; și Morgan Stanley, însă o lună mai târziu, pe 25 februarie, Hidroelectrica a reintrat în insolvență.

Hidrolectrica s-a aflat în insolvență în perioada iunie 2012 - iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la prețuri sub nivelul pieței prin contracte preferențiale încheiate cu "băieții deștepți" din energie.

Euro Insol a arătat, într-un raport privind cauzele insolvenței companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza prețurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.

Hidroelectrica are o capacitate de producție instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităților de producție din România, și asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Thomas Dinca

0 comments :

Trimiteți un comentariu