
Miniștrii europeni de Externe "tocmai au decis sancțiuni - restricții de călătorie și blocarea averilor - vizând 21 de oficiali ucraineni și ruși", a scris Linas Linkevicius, într-un mesaj postat pe Twitter.
Surse diplomatice au declarat că sancțiunile vizează 13 oficiali ruși și opt ucraineni proruși.
Linkevicius a anunțat că UE va adopta "sancțiuni suplimentare în zilele următoare".
"Încercăm să transmitem mesajul cel mai puternic posibil Rusiei", pentru ca ea "să înțeleagă cât de gravă este situația", la o zi de la "așa-zisul" referendum din Crimeea, a declarat Înaltul Repezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton la sosirea la reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre UE.
Asemenea sancțiuni sunt fără precedent în istoria relațiilor UE-Rusia, de la prăbuțirea fostei Uniuni Sovietice. Ele marchează aplicarea celei de a doua etape ale unui "răspuns gradual" asupra căruia s-au pus de acord șefii de stat și de guvern în cursul reuniunii extraordinare pe tema situației din Ucraina la 6 martie.
Această primă listă limitată nu cuprinde membri ai Guvernului rus, au precizat surse diplomatice anterior.
0 comments :
Trimiteți un comentariu