Samsung: Gradul de penetrare al televizoarelor cu ecran plat pe piața românească este de doar 25%

Știrea a fost publicată vineri, 25 aprilie 2014, 02:37 în categoria

Samsung: Gradul de penetrare al televizoarelor cu ecran plat pe piaţa românească este de doar 25% În România, gradul de penetrare al televizoarelor cu ecran plat este de circa 20-25%, ceea ce arată că pe plan local există în continuare potențial de creștere a vânzărilor de televizoare, piață care anul trecut a fost stabilă din punctul de vedere al numărului de unități livrate, însă care a crescut ca valoare cu circa 4%.

„Este loc pentru a vinde mai mult. Gradul de penetrare al televizoarelor cu ecran plat în totalul gospodăriilor din România este de 20-25%, conform studiilor noastre“, a declarat  Ana Maria Păsculescu, TV product manager în cadrul subsidiarei locale a producătorului sud-coreean de electronice Samsung.

În 2013, în România s-au vândut circa 730.000 de unități în valoare de 250 milioane de euro.

Anul acesta, piața de televizoare va continua să crească în principal datorită Campio­natului Mondial de Fotbal, eveniment care de obicei contribuie substanțial la vânzările de televizoare, potrivit lui Păsculescu. Ea a precizat că în prezent tendințele de pe piață arată că românii încep să cumpere televizoare care au ecrane de dimensiuni mai mari și care pot fi conectate la internet – smart TV-uri.

„Odată cu trecerea de la televizoarele de tip CRT care aveau o diagonală medie de 54 cm, consumatorii aleg televizoare cu diagonală mai mare, cele mai vândute fiind modelele de 32 de inchi (81 cm)“, a punctat reprezentantul Samsung. Anul trecut, ponderea smart TV-urilor în total vânzări de televizoare de pe plan local a fost de 30%, iar procentele vor ajunge cel mai probabil la 50% la finalului lui 2014.

În ceea ce privește livrările de televizoare Samsung, aproape jumătate dintre acestea sunt smart, conform reprezentanților locali ai companiei. Tendințele sunt confirmate și de alți jucători din piață - LG și Sharp. Apro­ximativ 40% din vânzările de televizoare LG de anul trecut au fost smart, iar Sharp, unul dintre cei mai mari producători de televizoare cu diagonale mari, a livrat pe plan local în 2013 circa 40% din televizoarele cu ecran de peste 60 de inchi, aceasta fiind o piață de nișă, conform companiei. Samsung țintește vânzări de peste 1.000 de unități pentru noile televizoare UHD cu ecran curbat.

O altă piață de nișă este cea a televizoarelor Ultra HD (4K), care oferă o rezoluție de patru ori mai mare decât tehnologia Full HD.

Samsung a lansat ieri în România gama de televizoare curbate Ultra HD care cuprinde trei variante de diagonale – 55 inchi, 65 de inchi și 78 inchi. Modelele de 55 inchi și 65 de inchi sunt disponibile în prezent pe piață la prețul de aproximativ 14.000 de lei, respectiv 21.000 de lei, iar modelul de 78 de inci urmează să fie lansat în doua parte a anului.

Păsculescu a estimat că producătorul sud-corean va vinde circa 1.000 de unități din gama de televizoare UHD cu ecran curbat. „Am vândut deja 3 bucăți“, a precizat ea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu