Guvernul polonez estimează că țara va ieși din procedura de deficit excesiv „în mai puțin de doi ani” datorită măsurilor luate până acum și creșterii economice așteptate pentru 2014 și 2015
, a afirmat premierul Donald Tusk, citat de The Warsaw Voice. Polonia, cea mai mare economie din sud-estul Europei, se află în procedura de deficit excesiv din iulie 2009. România a ieșit din procedura de deficit excesiv anul trecut. „Suntem convinși că schimbările pe care le-am implementat și estimările precaute de creștere economică pentru 2014 și 2015 vor fi suficiente pentru a da Comisiei Europene motive să considere că vom ajunge la nivelul de deficit bugetar cerut (de sub 3% din PIB - n.red.). Aceasta înseamnă că vom ieși din procedura de deficit excesiv în mai puțin de doi ani”, a subliniat Tusk.
Ioana Tudor
Lucrările pentru interconectarea rețelei de gaze naturale a Bulgariei cu cea a Greciei vor începe cel mai târziu în 2015
, a anunțat ministrul bulgar al economiei și al energiei Dragomir Stoinev, citat de Novinite. Un acord de conectare a gazoductului Trans-Adriatic (TAP) cu Interconectorul Grecia-Bulgaria (ICGB) a fost semnat la începutul anului pentru a aduce gaze azere în Bulgaria, țară dependentă aproape în totalitate de importurile de gaze rusești. La o întâlnire cu ministrul energiei din Azerbaidjan, Natig Aliev, ministrul bulgar a spus că țara sa a ajuns aproape la zi cu programul de construcție a conductei de interconectare Bulgaria-Grecia, cu o lungime de aproximativ 170 km, și că va începe să caute un investitor de la sfârșitul lunii aprilie. El a recunoscut că faza de preconstruire a durat prea mult. La întâlnirea cu ministrul economiei din Azerbaidjan, Stoinev a discutat propunerea ca Azerbaidjanul să livreze Bulgariei un miliard de metri cubi de gaze anual. Gazoductul TAP urmează să transporte gaze din regiunea Mării Caspice, traversând Grecia, Albania, Marea Adriatică, sudul Italiei și Europa Occidentală. Construirea TAP, cu o lungime de 867 km, este prevăzută să înceapă în 2015.
Daniela Stoican
Premierul francez Manuel Valls a anunțat înghețarea ajutoarelor sociale și menținerea unei măsuri similare pentru salariile funcționarilor publici
, în vigoare din 2010, în cadrul unui plan de economii de 50 mld. euro menit să reducă cheltuielile bugetare până în 2017. Șeful guvernului socialist a detaliat pentru prima oară măsurile de economisire anunțate în ianuarie de președintele François Hollande, reafirmând că Franța își va respecta angajamentul de reducere a deficitului bugetar la 3% din PIB, scrie AFP. Valls a confirmat repartizarea economiilor de 50 de miliarde de euro care trebuie realizate în intervalul 2015-2017, respectiv 18 miliarde de euro în administrația centrală, 11 miliarde de euro la nivelul autorităților locale și 21 de miliarde de euro în domeniul protecției sociale. Pensiile vor fi înghețate, cu excepția celor foarte mici, ca și prestațiile sociale, respectiv alocațiile familiale și ajutoarele de șomaj. Cheltuielile statului vor fi reduse mai ales prin scăderea numărului de funcționari, excepție făcând educația, justiția și poliția.
Anca Dumitrescu
Responsabilii cu bugetele militare din UE spun că situația din Ucraina este o „trezire la realitate” în privința cheltuielilor de apărare ale țărilor UE
în condițiile în care SUA sprijină folosirea forței în regiunile estice ale Ucrainei pentru a bloca mișcările separatiste, scrie EUobserver. „Avem 70 de ani de pace în spate (în Europa – n.a.), dar vedem că politica forței a revenit puternic, ceea ce reprezintă o trezire la realitate și acum trebuie să începem să ne preocupăm serios de apărare”, a declarat Maciej Popowski, secretarul adjunct al Serviciului de Acțiune Externă al Uniunii Europene, la o întrunire a miniștrilor apărării din UE de la Luxemburg. El a notat că „acesta a fost sentimentul general la masa discuțiilor” de la reuniunea din Luxemburg.
Daniela Stoican
Stiri pe scurt din business internațional
Știrea a fost publicată joi, 17 aprilie 2014, 11:32 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu