Germanii de la Leoni investesc 7 mil. euro în fabrica de cabluri auto din Arad

Știrea a fost publicată luni, 5 mai 2014, 01:12 în categoria

Germanii de la Leoni investesc 7 mil. euro în fabrica de cabluri auto din Arad Producătorul de cabluri Leoni Wiring Systems Arad, subsidiara grupului german Leoni, cu afaceri globale de 3,9 mld. euro și 62.000 de angajați, și-a bugetat pentru acest an un program de investiții de aproximativ 7 milioane de euro, pentru dezvoltarea fabricii de cabluri auto din Arad.

Principalii clienți ai fabricii Leoni din vestul țării sunt producătorii germani de mașini, dar și alte companii din industria vehiculelor comerciale. Nemții produc la Arad cabluri și sisteme complete de cabluri pentru autoturisme și vehicule comerciale, pentru clienți precum grupul Volkswagen, BMW, Daimler sau GM, conform unor informații furnizate anterior de companie.

„Anul trecut am finalizat investiții de aproximativ 7 milioane de euro, iar pentru acest an ne-am planificat investiții similare celor realizate în 2013. Avem proiecte în desfășurare pentru majoritatea clienților, astfel că vom utiliza toate capacitățile deja existente“, a declarat conducerea companiei Leoni Wiring Systems Arad.

Leoni a realizat în 2013 o cifră de afaceri de aproximativ 140 de milioane de euro, iar pentru acest an așteaptă o creștere moderată a businessului.

În 2012, Leoni Wiring Systems Arad a avut o cifră de afaceri de aproape 600 milioane de lei (128 de milioane de euro), un profit net de 12,9 milioane de lei (3 milioane de euro) și un număr mediu de 3.618 angajați, con­form site-ului Minis­terului Finan­țelor.

Conform oficialilor companiei din Arad, creș­terea pieței în acest an se datorează schimbării nor­melor de poluare, odată cu obligativitatea ca începând din 2014 să se introducă motoarele Euro 6 pentru camioa­nele vândute în spațiul euro­pean.

Aceștia au mai spus că există o cerere destul de mare pentru auto­vehicule rutiere, atât în Europa, cât și în China.

În ceea ce privește personalul fabricii Leoni din Arad, compania intenționează să recruteze în acest an încă 500 de oameni, pe lângă cei aproximativ 5.300 de an­gajați existenți.

Astfel, până la finalul anului, fabrica de cabluri auto Leoni din Arad s-ar putea apropia de pragul de 6.000 de angajați. Specializările cele mai căutate sunt inginerie, informatică și științe economice.

În afară de unitatea din Arad, Leoni mai deține în prezent pe plan local o fabrică de cablaje la Bistrița și una la Pitești.

Industria producătoare de componente și accesorii pentru autoturisme a ales în ultimii ani Aradul ca una dintre cele mai bune destinații de investiții pentru că se folosește de infrastructura Ungariei pentru export, datorită apropierii de granița de vest. În plus, o mare parte din investițiile în infrastructura locală au fost făcute tot în zona de vest a țării.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laurentiu Cotu

0 comments :

Trimiteți un comentariu