Familia Buzoianu vinde Retrasib pentru a investi în Cluj Business Center

Știrea a fost publicată luni, 30 iunie 2014, 00:58 în categoria

Familia Buzoianu vinde Retrasib pentru a investi în Cluj Business Center Oamenii de afaceri Octavian și Călin Buzoianu, care controlează peste 80% din acțiunile Retrasib Sibiu (RTRA), cea mai mare parte prin intermediul firmelor Institut Proiect și Trafo Proiect, vor să vândă acțiunile deținute la producătorul de motoare, generatoare și transformatoare electrice către compania germană SGB-Smit International pentru a se concentra pe alte proiecte aflate în derulare.

„În cadrul acordului (încheiat cu grupul german, n.red.) am dat acceptul pentru vânzarea tuturor acțiunilor deținute, noi urmând să ne concentrăm pe celelalte proiecte pe care le avem în derulare, prioritar fiind Cluj Business Center“, a afirmat pentru ZF Octavian Buzoianu.

SGB-Smit ar putea prelua 55,36% din Retrasib printr-o ofertă publică de preluare voluntară, la un preț de cel puțin 0,0768 euro pe acțiune (0,34 lei), potrivit unui anunț publicat de Retrasib pe site-ul Bursei de Valori București. Prețul este cu 12,7% mai mare decât cotația acțiunilor Retrasib la închiderea ședinței bursiere de vineri.

Angajamentul de acceptare a ofertei de preluare a fost încheiat pe 26 iunie între SGB și mai mulți acționari direcți și indirecți ai Retrasib, printre care Institut Proiect, Anca Buzoianu, Călin Buzoianu (în calitate de acționar Retrasib și Institut Proiect) și Octavian Buzoianu (în calitate de acționar în Institut Proiect).

De asemenea, SGB negociază cu Trafo Proiect și Scando Trading preluarea pachetului de 24,97% deținut de acestea în Retrasib. Octavian Buzoianu a spus că decizia de a vinde acțiunile Retrasib are la bază o colaborare deja existentă pe plan tehnic și comercial între Retrasib și grupul german.

“În urma acestei colaborări și a cunoașterii reciproce s-a desprins interesul partenerilor germani în o implicare mai amplă, inclusiv la nivelul acționariatului. Astfel s-ar aduce Retrasib o mai bună utilizare a capacității proprii moderne de producție deținute și o dezvoltare a programului de vânzări pe piețe externe necesitate pe termen mediu în contextul stagnării proiectelor de pe piața româneasca a energiei,” a afirmat Buzoianu.

Acțiunile Retrasib au încheiat ședința de vineri la un preț de 0,299 lei/acțiunie, cu 15% peste cotația de la închiderea sesiunii anterioare. La acest preț, capitalizarea companiei este de 29,9 mil. lei (6,79 mil. euro).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu