Cum schimbă mișcările din ultimele 15 luni piața de bricolaj. Rețele din Germania, Franța și Austria care aveau 64 de magazine s-au retras din România

Știrea a fost publicată luni, 21 iulie 2014, 21:15 în categoria

Cum schimbă mişcările din ultimele 15 luni piaţa de bricolaj. Reţele din Germania, Franţa şi Austria care aveau 64 de magazine s-au retras din România În doar 15 luni piața locală de bricolaj s-a schimbat radical, ținând cont că patru grupuri au decis să plece, alți doi jucători au decis că este un moment bun să investească în sector, în timp ce francezii de la Leroy Merlin au găsit oportunitatea să își extindă rapid rețeaua. Cum vor modifica aceste mișcări piața?

Criza a lăsat urme adânci în rezultatele rețelelor stră­ine din piața de bricolaj, ținând cont că în 2008 piața era dominată de ger­manii de la Prakti­ker și francezii de la Bricostore, iar în 2013 băcăuanii de la

Dedeman

au ajuns la vânzări de peste 600 de milioane de euro, mai mari decât cele realizate de Praktiker,

Bricostore

, BauMax și Hornbach la un loc.

În aceste condiții, într-o piață în care în prezent funcționează în jur de 120 de magazine de bricolaj de mari dimen­siuni, mai bine de jumătate dintre aces­tea au trecut sau vor trece prin modifi­cări majore, ca urmare a unui amplu pro­ces de „curățare“ a pieței demarat la înce­putul anului trecut. Mai exact, în aprilie 2013 grupul britanic Kingfisher a anunțat achiziția celor 15 magazine Bricostore din România de la familia Bresson, la în­ceputul acestui an omul de afaceri turc Omer Susli a preluat cele 27 de ma­gazine ale germanilor de la Praktiker, francezii de la Leroy Merlin au anunțat recent că au ajuns la un acord cu familia Essl din Austria pentru achi­ziția celor 15 magazine BauMax, în timp ce grupul german

OBI

își lichi­dea­ză stocurile din cele șapte magazine lo­cale peste care în curând vor fi trase obloanele.

Ce vor aduce nou în piață toate aceste mișcări?

Britanicii de la Kingfisher au venit cu un brand nou - Brico Depot - pe care l-au montat pe două foste magazine Bri­costore din București și cu o gamă mai restrânsă de doar 12.000 de produse, dar în stocuri mai mari, în timp ce numărul de angajați a fost redus la o medie de 62 de oameni per depozit.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristi Moga

0 comments :

Trimiteți un comentariu