În Ungaria, guvernul caută să renaționalizeze furnizorii de utilități și a făcut câțiva pași importanți în acest sens, guvernul polonez a anunțat că nu va mai efectua nicio vânzare mare de active și că intenționează să-și mențină controlul asupra companiilor de top, iar în Slovenia guvernul demisionar va înceta toate privatizările în curs cel puțin până la formarea unui nou cabinet în condițiile în care controlează două treimi din economie. Tendința în statele „occidentalizate“ ale Europei Centrale și de Est este ca statul să-și apere și chiar să-și mărească influența în sectoarele strategice ale economiei.
Anunțul guvernului polonez vine după ce săptămâna trecută a vândut 3,5% din acțiunile PGE, cel mai mare producător de energie electrică din țară, scrie Bloomberg. Dornic să păstreze „moștenirile de familie“, guvernul nu va face listări de mari dimensiuni - strategia de privatizare preferată de Varșovia - în viitorul apropiat, a declarat ministrul adjunct al Trezoreriei Wojciech Kowalczyk. În schimb, guvernul îndeamnă companiile mari pe care le controlează să își dezvolte afacerile în Polonia și dincolo de granițe.
„Scopul nostru principal este să construim valoare și nu privatizările de dragul privatizării“, a spus Kowalczyk. De asemenea, guvernul a identificat 11 investiții prioritare în care vrea ca grupurile controlate de stat să colaboreze ca o singură entitate, scrie The Warsaw Voice. Proiectele includ construirea primei centrale nucleare a țării, modernizarea rețelei de energie electrică, extinderea centralelor de la Stalowa Wola, Pulawy și Lagisza, contruirea unei uzine petrochimice de către Lotos și Grupa Azoty, printre cele mai mari companii de acest gen din Europa, și consolidarea pieței sănătății în jurul asigurătorului PZU.
Având în vedere noua abordare a vânzărilor de active, Polonia va realiza, probabil, mult mai puține venituri din privatizări decât în ultimii ani. Anul trecut, Polonia a prevăzut un venit de 3,7 miliarde de zloți (891 milioane euro) din privatizări anul acesta, un plan la care s-a renunțat între timp.
„Veniturile din privatizări pentru anul 2015 ar putea fi mai mici în comparație cu acest an și ar putea fi, de asemenea, mai mici decât este prevăzut în bugetul de stat“, a declarat Kowalczyk.
Privatizarea întreprinderilor de stat a propulsat bursa din Varșovia între primele zece din Europa în funcție de valoarea societăților cotate la bursă, guvernul polonez fiind responsabil pentru unele dintre cele mai mari oferte publice inițiale de vânzare de acțiuni din Europa din anii când s-au realizat aceste listări.
În ceea ce privește Slovenia, mesajele privind încetarea sau reducerea privatizărilor domină în campania electorală actuală. De când și-a câștigat independența, Slovenia, o țară cu doar două milioane de locuitori, a căutat să limiteze acționariatul străin în companiile sale. Guvernul controlează în prezent aproximativ două treimi din economia țării și deține companii de importanță strategică în sectoare precum cel al energiei (Elektro-Slovenija, HSE Group), al transporturilor (Adria Airways) și al industriei extractive (Nafta Lendava). De asemenea, cele mai mari bănci din Slovenia (NLB și NKBM) sunt controlate de către stat . Cu un PIB de 88% din media UE, Slovenia este cel mai bogat dintre fostele state socialiste din Europa Centrală.
Guvernul a trecut anul trecut pe lista de privatizări 15 companii, inclusiv a doua cea mai mare bancă din țară după numărul de active și principala companie de telecomunicații, scrie The Wall Street Journal. Vânzările au fost concepute pentru a sprijini guvernul după ce în luna decembrie a injectat 4,4 miliarde dolari din banii contribuabililor în cele trei bănci cu probleme pe care le controlează. Planul de salvare a sectorului bancar a împiedicat Slovenia să ceară ajutorul BCE și al UE.
Premierul demisionar Alenka Bratușek a spus că i se pare potrivit contextului să suspende toate procedurile de privatizare în timpul campaniei dinaintea alegerilor de pe 13 iulie.
„Am decis că nicio privatizare nu poate fi terminată sau începută, până ce nu se formează un nou guvern“, a declarat Bratușek la o conferință de presă.
Ministrul de finanțe Uros Cufer, care se ocupă cu supravegherea vânzărilor de active, a criticat decizia. „Văd acest lucru ca o simplă isterie preelectorală. Nu văd nicio justificare pentru această decizie“, a spus el.
La momentul deciziei de a stopa privatizările, guvernul era pe punctul de a primi oferte pentru Telekom Slovenije, cel mai mare operator de telefonie din țară și Aerodrom Ljubljana, aeroportul internațional de lângă capitala țării.
Statele bogate ale Europei de Est protejează controlul statului în sectoarele strategice ale economei
Știrea a fost publicată luni, 7 iulie 2014, 03:34 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu