Producătorul de materiale de construcții Prefab București (PREH), controlat de omul de afaceri Marian Petre Miluț, a raportat o scădere de 46% a profitului net în primul semestru, până la 240.000 de lei, din cauza unui recul al cererii de materiale de construcții la nivel național, potrivit unor rapoarte publicate la bursă.Cifra de afaceri a Prefab s-a redus cu 18% în primele șase luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, până la 26,9 milioane de lei (6,11 mil. euro).
Rezultatul a fost obținut în cea mai mare parte în al doilea trimestru, având în vedere că după primele trei luni ale anului compania raportat un regres cu 13% al afacerilor, la 9,45 mil. lei (2,15 mil. euro).
Veniturile au scăzut cu 13,7% în perioada analizată, până la 37,6 mil. lei (8,54 mil. euro), în timp ce cheltuielile s-au redus cu 13,3%, până la 37,3 mil. lei (8,47 mil. euro).
„În semestrul I volumul total de prefabricate comercializat a fost de 1.692,53 metri cubi, un volum foarte mic pentru capacitatea de producție existentă, în contextul economic actual caracterizat prin scăderea cererii pe piața materialelor de construcții, în special pentru elementele prefabricate și tuburi“, precizează conducerea companiei în raport.
0 comments :
Trimiteți un comentariu