Cea mai importantă știre financiară a începutului de an / a deceniului. Deși afectează în mod pozitiv două milioane de români și familiile lor, știrea nu a prins breaking news-ul

Cea mai importantă știre a începutului de an, dacă nu chiar a ultimului deceniu, care privește cel puțin două milioane de români și familiile lor, a tre­cut total neobservată: costul creditelor ipotecare în lei a scăzut până la același nivel cu al celor în  euro.

Această știre nu a prins breaking news-ul, ocupat de ce mai face USL-ul, dacă mai rezistă sau nu, de starea lui Becali la închisoare, de Ceaușescu, de Băsescu, de Ponta sau de cutremure de tot felul.

După mai bine de un deceniu în care creditul ipotecar în euro a fost mai rentabil decât cel în lei datorită dobânzilor mai scăzute, ceea ce a determinat o cerere și o expunere a persoanelor fizice pe valută fără precedent, în ianuarie 2014 acest cost s-a egalizat.

Ipotecarele în lei au ajuns la același preț cu cele în euro

Indicele ROBOR, echivalentul EURIBOR-ului pentru lei, la trei luni (indicatorul de referință folosit la împrumuturi) a scăzut la 2%. Dacă se adaugă marja băncii de 2,25% pe an plus celelalte comisioane, rezultă un cost al creditului ipotecar în lei de 5,7%. La varianta în euro, EURIBOR la trei luni plus o marjă de 5,15% pe an plus celelalte comisioane rezultă un cost de 5,9%. Acum cinci ani dobânda la lei era de 12-13%, iar la euro de 5-6%. În urmă cu zece ani, când inflația era mult mai mare, costul la lei pentru un ipotecar se ducea spre 15-25%, în timp ce la euro era de 8-12% pe an. Doar cei care au urmărit evoluția dobânzilor la lei de-a lungul deceniilor pot înțelege cât este importantă este această scădere. De la 150% s-a ajuns la 1-2% la lei. Eu personal nu credeam că vom ajunge să avem în România acest nivel de dobândă la lei.

În acest moment, la un credit de 40.000 de euro contractat pe 30 de ani, rata lunară pe lei este de 950 de lei, iar pe euro, de 220 de euro, adică 990 de lei.

Pentru cei care vor să-și ia o locuință sau poate să-și refinanțeze creditul în euro cu unul în lei este cel mai important moment. Cred că există o fereastră de oportunitate de 1-2 ani în care dobânzile atât la lei cât și la euro vor rămâne la minime istorice, în care pe piață există un surplus foarte mare de lichiditate suprapus peste o inflație mică. Dar băncile își retrag din România liniile de finanțare în euro, așa că leii vor fi la putere.

Având în vedere acest lucru și dorința BNR de a încerca să încline puțin balanța împrumuturilor din România de la euro către lei (70% din împru­mu­turile actuale sunt în valută - euro, dolari, franci elvețieni), cred că BNR va avea grijă să țină ROBOR-ul la minime istorice și să dea o fluctuație a euro de câteva procente în sus sau în jos, ca să taie din apetitul spre valută. Până acum doi ani politica BNR-ului era să țină dobânzile la lei sus și cursul stabil pentru a reduce inflația și a proteja băncile, companiile și persoanele fizice de expunerea pe valută.

Dacă BNR vrea să reducă această expunere a României pe valută ar trebui să-și asume public ținerea dobânzilor la lei la acest nivel pentru a da posibilitatea celor care vor, atât persoane fizice cât și companii, să-și refinanțeze în lei creditele pe care le au în valută sau când se duc la bancă să nu mai ceară credite în euro, ci în lei.

Până acum băncile erau pline de euro de la centru și astfel forțau vânzarea produselor de creditare în moneda europeană, care erau mai scumpe decât cele similare din afară. Având în vedere schimbarea dramatică de pe piața monetară interbancară cu dobânzi minime la lei, de 0,5-2%, și cu exces de lichiditate în lei care este „parcat“ zilnic la BNR din lipsă de alternative, bancherii trebuie să iasă la vânzare cu creditele în lei și să marketeze costul comparativ cu împrumuturile la euro. Dacă la creditele ipotecare costul s-a egalizat, bancherii ar trebui să mai taie din propriile marje ca să apropie și costul creditelor de nevoi personale la lei de cel de la euro, sau costul finanțărilor pentru capital de lucru care au la bază ROBOR-ul versus finanțările în euro.

Pentru că au învățat în criză să socotească fiecare leu sau euro, clienții nu vor reveni la ghișeele băncilor atâta timp cât bancherii nu vor egaliza toate costurile de împrumut în lei versus euro sau nu va fi o diferență de plus/minus 1-2 puncte procentuale care să reprezinte fluctuația de curs. Poate că și 2 puncte procentuale este mult.

Săptămâna trecută vorbeam cu dealerul unei bănci de talie mijlocie care este plină de lichiditate și se plângea: „Mă duc în fiecare zi la BNR cu 100 de milioane de lei“. Ca să ții banii la BNR, în siguranță, primești 0,75% pe an la lei. La dobânda asta, banca sigur pierde bani, întrucât ca să atragă depozite de la populație plătește 2%.

De ce nu dai bani la popor? „Păi nu vrea nimeni. Avem produse pentru popor, dar nici dracu’ nu le mai cere.“

În perioada de boom economic, când au dat de gustul creditării, populația și companiile plăteau dobânzi duble sau triple atât la lei cât și la valută față de acum. Și era o cerere impresionantă, băncile dând credite pe bandă rulantă. Acum, când costul finanțării este la minim istoric, bancherii se roagă de clienți să le tragă pragul, dar nimeni nu vrea credite. Din păcate, cei cinci ani de criză au rămas adânci în mințile și încrederea clienților.

Oricum în ianuarie 2014 statistica economică va consemna scăderea istorică a dobânzilor la lei pe piața interbancară și egalizarea costului împrumu­tu­lui ipotecar la lei cu cel de la euro. Repet, s-a deschis o fereastră de oportunitate extraordinară, dar care nu va ține decât 1-2 ani, până când dobânzile vor reîncepe să crească atât la lei, cât și la valută. Dacă nu se vor lua/da credite în lei acum, atunci când?

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.01.2014

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristian Hostiuc