Cine este șefa fiscului maghiar, acuzată de corupție de diplomații americani

Știrea a fost publicată joi, 6 noiembrie 2014, 04:16 în categoria

Cine este şefa fiscului maghiar, acuzată de corupţie de diplomaţii americani Șefa fiscului maghiar (NAV), Ildiko Vida, a mărturisit că se numără printre cele șase persoane cărora autoritățile americane le-au interzis accesul în SUA pentru că sunt implicate în fapte de corupție după aproape o lună după ce presa maghiară a scris că Washingtonul a aplicat astfel de interdicții unor oficiali.

Vida susține că a informat anterior „un oficial guvernamental“, pe care însă nu îl numește, despre prezența ei pe această listă. Însă Ministerul Economiei, de care ține fiscul, a anunțat că a aflat despre prezența lui Vida pe listă cu puțin timp înaintea ieșirii sale publice.

Șefa NAV admite că ar fi trebuit să facă declarații publice mai repede, dar spune că „a fost prea șocată de acest atac josnic“  și că a avut nevoie de timp pentru a-și reveni. Vida a fost surprinsă recent pe un aeroport din Austria alături de o adjunctă din fisc, cu care pleca „în vacanță“, după propriile declarații. În urmă cu două săptămâni ministrul economiei Mihály Varga spunea că nu crede că șefa NAV se află printre cetățenii maghiari indezirabili pentru SUA, dar că nu a întrebat-o dacă se află sau nu pe listă și că responsabilitatea ar fi a SUA să nominalizeze persoanele de pe listă.

Despre Ildiko Vida nu se știu foarte multe. Din presă reiese că șefa NAV a urmat cursurile colegiului Bibo, unde au studiat și Viktor Orban și Lajos Simicska, pe care Orban îl numea „geniu al finanțelor“ și care a condus APEH, predecesorul NAV. Vida a fost adjuncta lui Simicska la conducerea APEH și a preluat conducerea instituției după plecarea acestuia. Presa maghiară speculează că acuzațiile de corupție făcute de Washington privesc cazul producătorului american de ulei Bunge. Corupția din interiorul NAV ar fi afectat afacerile companiei deoarece fiscul maghiar ar fi favorizat alte companii. Bunge estimează că aceste companii din industria florii-soarelui și rapiței ar fi reușit, cu ajutorul unor demnitari corupți, să evite plata a 20 milioane-25 milioane de forinți (65 milioane-80 milioane de euro) pe an reprezentând TVA. Ambasada americană a negat că interdicția de călătorie în SUA ar veni ca o măsură de represalii împotriva unei companii americane care operează în Ungaria.

Andras Horvath, un fost inspector fiscal din cadrul NAV, care a făcut anul trecut dezvăluiri despre investigații de corupție din domeniul agriculturii oprite de sus, a declarat recent la o televiziune maghiară că presupusele acte de corupție ale NAV ar fi putut cu ușurință să aibă loc fără cunoștința lui Viktor Orban deoarece NAV este în esență „un stat de sine stătător“. El a sugerat că NAV ar fi un sistem corupt, care servește interesele oligarhilor, marilor corporații și politicienilor și că guvernul „stă pe o bombă cu ceas“ având în vedere numărul din ce în ce mai mare de oameni, inclusiv foști colegi ai săi, care sunt acum dispuși să vorbească.

Horvath vorbea anul trecut într-un interviu pentru Euronews despre un caz în care unor inspectori fiscali li s-a ordonat să întrerupă investigarea unei companii din comerțul cu cereale, unul din cei mai mari furnizori pentru multinaționalele din Ungaria. Inspecția ar fi putut să aibă drept rezultat colectarea unor sume de peste 1 miliard de forinți (3,3 milioane de euro) sub formă de TVA a căror plată fusese evitată. Dar în final inspectorilor fiscali li s-a ordonat să închidă cazul, după cum relata Horvath, a cărui locuință a fost vizată de o percheziție a autorităților în urma dezvăluirilor sale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican

0 comments :

Trimiteți un comentariu