Cum vede Klaus Iohannis problema redevențelor, una dintre cele mai fierbinți negocieri dintre stat și companiile petroliere

Știrea a fost publicată vineri, 21 noiembrie 2014, 23:26 în categoria

Cum vede Klaus Iohannis problema redevenţelor, una dintre cele mai fierbinţi negocieri dintre stat şi companiile petroliere Klaus Iohannis, noul președinte al României, validat azi de Curtea Constituțională, afirmă în programul său economic lansat în campania electorală că “este necesară modificarea legislației pentru ca o parte din redevențele către bugetul central să fie reorientate către comunitățile locale și chiar către proprietarii terenurilor, așa cum se întâmplă în SUA. În acest fel, cetățenii, comunitățile locale vor beneficia de prosperitate și vor simți că sunt parteneri ai statului în acest proces”, se arată în document.

Noul regim de redevențe va fi una dintre cele mai fierbinți negocieri între stat și companiile petroliere, în contextul în care de la anul producători de petrol și gaze ar trebui să intre pe un nou sistem.

Discuția despre regimul de redevențe a ajuns în atenția publicului anul acesta în contextul în care la privatizarea Petrom din 2004 statul s-a obligat prin legea de aprobare a contractului de privatizare să mențină neschimbate timp de zece ani redevențele plătite de companie.

Redevențele încasate de statul român pentru producția de petrol și gaze au ajuns anul trecut la 1,036 miliarde de lei (234,4 mil. euro), în scădere cu 13% comparativ cu 2012, circa 99% din această sumă fiind plătită de Petrom, companie care asigură aproape în totalitate producția de petrol a României și jumătate din producția de gaze, și Romgaz, cel mai mare producător local de gaze naturale, potrivit datelor transmise de ANRM.

Companiile care produc petrol și gaze naturale plătesc în prezent rede-vențe cuprinse între 3,5% și 13,5% din valoa­rea producției, în funcție de tipul zăcă­mintelor de hidrocarburi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu