Euro 2016: Franța va scuti de impozite UEFA și toate societățile care participă la organizarea campionatului de fotbal

Știrea a fost publicată marți, 4 noiembrie 2014, 01:47 în categoria

Euro 2016: Franţa va scuti de impozite UEFA şi toate societăţile care participă la organizarea campionatului de fotbal Guvernul francez, confruntat cu lipsa veniturilor pentru acoperirea deficitului bugetar, este obligat să scutească de plata impozitelor, dar nu și de plata TVA-ului, diferitele entități care participă la organizarea Campionatului European de Forbal pe care Franța îl va găzdui între 10 iunie și 10 iulie 2016, scrie Les Echos.

Este vorba „de un angajament asumat de Franța când a depus în 2010 dosarul de candidatură pentru organizarea acestei competiții. Din acest motiv nicio taxă, niciun impozit pe profit, nicio obligație fiscală în Franța nu va fi impusă UEFA și filialelor sale franceze“ cu ocazia Campionatului European de Fotbal din 2016, scrie publicația franceză.

Singura taxă aplicabilă va fi TVA, care este reglementată de regulile europene.

Facilitățile fiscale vor fi justificate prin beneficiile pe care le va aduce competiția sportivă economiei franceze, arată ziarul.

UEFA are ca țintă atragerea a 2,5 milioane de spectatori, din care un milion din afara Franței.

„Beneficiile sunt evaluate la 900 de milioane de euro și vor proveni în principal din drepturile de retransmisie“, precizează Les Echos.

Pentru aceste eveniment a fost înființată o „structură juridică ad-hoc, denumită Euro 2016 SAS și deți­nută în proporție de 95% de UEFA și de 5% de Federația Franceză de Fotbal“. Aceasta va avea rolul de a ges­tiona în întregime organizarea competiției, cu excepția construc­ției sau renovării stadioanelor și a securității.

Franța a estimat că va realiza investiții de 2 miliarde de euro, din care 1,6 miliarde de euro pentru stadioane și 400 de milioane de euro pentru îmbunătățirea accesului și facilitarea transportului.

Noul premier francez Manuel Valls a spus că Euro 2016, va fi ca o tranbulină pentru Franța, pentru imaginea acestei țări, despre care unii comentatori spun că este „noul bolnav“ al Europei, pentru atractivitatea sa, pentru companii și pentru locurile de muncă.

El a explicat că evenimentul sportiv generează direct și indirect 15.000 de locuri de muncă, dintre care 4.000 pe perioadă lungă.

Autoritățile franceze au cerut președintelui UEFA Michel Platini ca o parte din câștigurile aduse de Euro 2016, estimate la 900 de milioane de euro, să fie distribuite orașelor franceze pentru finanțarea de proiecte „benefice populației“.

Veniturile înregistrate de UEFA din Campionatul European de Fotbal organizat în 2012 de Polonia și Ucraina se situează la 1,4 miliarde de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu