Banca Japoniei riscă să declanșeze un nou război valutar

Știrea a fost publicată marți, 4 noiembrie 2014, 01:47 în categoria

Banca Japoniei riscă să declanşeze un nou război valutar Decizia surpriză a Băncii Japoniei de a injecta noi lichidități în economie creează spectrul unui război valutar în condițiile în care deprecierea rapidă a yenului amenință competitivitatea economiilor care se bazează pe exporturi, scrie CNBC.

„De fiecare dată când ai astfel de acțiuni din partea unei bănci centrale vor exista întotdeauna efecte secundare“, spune Boris Schlossberg, analist la BK Asset Management.

Piețele au fost prinse cu garda jos de banca centrală niponă, care a anunțat vineri că suplimentează achizițiile anuale de active la 80.000 de miliarde de yeni (717 miliarde de dolari), de la 60-70.000 de miliarde de yeni, mărind ritmul măririi bazei de expansiune monetară.

Yenul s-a depreciate cu aproximativ 3% față de dolar vineri și și-a prelungit scăderea luni marcând un nou minim al ultimilor șapte ani pe piețele asiatice.

„Cel mai încins război al valutelor este acum cel dintre Japonia și Coreea de Sud. Aici va trebui atenție. Cele două țări concurează în multe zone importante“, apreciază Sean Callow, analist la Westpac.

Moneda niponă s-a depreciat cu aproximativ 20% față de won-ul coreean de când Banca Japoniei și-a lansat programul de stimulare fără precedent, în aprilie 2013.

Analiștii spun că acțiunile Băncii Japoniei pot încuraja Banca Coreei să-și apere mai cu forță moneda prin intervenții asupra cursului de schimb sau prin reduceri de dobânzi.

Creșterea exporturilor coreene a încetinit de la aproape 7% în septembrie la 2,5% în octombrie, în ritm anualizat. Autoritățile sud-coreene s-au plâns de impactul negativ al deprecierii yenului. La sfârșitul lunii trecute președintele Park Geun-hye a declarat că inflația slabă, creșterea economică lentă și deprecierea monedei nipone sunt cele mai mari pericole care amenință economia sud-coreeană și companiile.

Alte state exportatoare din Asia precum Taiwan și China ar putea interveni pentru a limita puterea propriilor monede.

Ministrul brazilian al finanțelor Guido Mantega a stârnit valuri în lumea politică și în mass-media din întreaga lume avertizând în septembrie 2010 despre declanșarea unui război valutar mondial. Criticii spun că Rezerva Federală americană prin programele de relaxare cantitativă a căutat să deprecieze dolarul pentru a îmbunătăți competitivitatea exporturilor americane.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu