
Este prima oară în acest an când un fond de acțiuni administrat activ, în care managerul decide ce acțiuni vinde sau cumpără, surclasează fondurile de indici care copiază structura unei referințe bursiere. Această situație a fost posibilă grație evoluției bursei din luna octombrie, când principalii indici bursieri au raportat scăderi și de minus 4,7%. Dacă fondurile de indici nu au avut nicio soluție în octombrie decât să scadă odată cu piața, fondurile de acțiuni administrate activ s-au putut proteja într-o oarecare măsură de scăderi prin investiții în acțiuni care au scăzut mai puțin decât piața sau care chiar au crescut.
În octombrie, indicele BET a scăzut cu 3%, însă indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri și al Fondului Proprietatea, a crescut cu 1,6%, astfel că un fond de acțiuni administrat activ s-ar fi putut refugia în acțiuni ale FP sau ale SIF-urilor, lucru imposibil pentru un fond care a copiat structura indicelui BET.
Primul clasat - fondul de acțiuni Erste Equity România - a raportat un randament de 17,21% în perioada octombrie 2013 – octombrie 2014. Principalele investiții ale fondului erau la 30 iunie acțiunile Fondului Proprietatea, Romgaz, BRD și Transgaz, potrivit celor mai recente date disponibile. În același interval indicele BET a crescut cu 15,97%. Al doilea clasat este fondul de indice listat la bursă ETF BET Tradeville cu un randament de 15,62%. Fondurile de indici sunt administrate pasiv, motiv pentru care în literatura de specialitate sunt denumite și „portofolii leneșe“.
0 comments :
Trimiteți un comentariu