Fondurile de investiții și pensiile private vor cotiza mai puțin la ASF

Știrea a fost publicată miercuri, 26 noiembrie 2014, 09:21 în categoria

Fondurile de investiţii şi pensiile private vor cotiza mai puţin la ASF Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anun­țat că de la 1 ianuarie 2015 va reduce o serie de comi­sioa­ne aplicate pieței de capital și pensiilor private.

Cota aferentă sectorului de pensii se reduce de la 0,38% din valoarea contribuțiilor brute încasate de fond la 0,3%, ASF făcând astfel o reducere de 21%. Cota lunară de 0,008% din valoarea activului net al fondului de pensii administrat pri­vat se reduce de la 1 ianuarie până la nivelul de 0,0078% (o reducere cu 2,5% a cotei lunare). Cota aferentă activului net al fondurilor de investiții se reduce de la 0,1% cotă anuală (echi­valent lunar 0,008333%) la 0,0078% lunar (o reducere de 6,02%). În această categorie intră și Fondul Proprie­tatea și SIF-urile.

Cotele lunare aferente acti­velor nete ale fondurilor de in­ves­tiții au fost men­ținute la același nivel mulți ani la rând, însă acti­vele fon­durilor de in­ves­tiții s-au multi­plicat în ultimii ani (de la fonduri mutuale de 900 mil. lei în 2007 până la 18 mld. lei în 2014), ali­men­tând mare parte din venitu­rile insti­tuției. De exemplu, în 2013, în pri­mele opt luni de funcțio­nare a ASF, ve­ni­turile înca­sate din valoarea acti­vului net al fondurilor de in­vestiții au fost de 18,5 mil. lei, în condițiile în care veniturile totale încasate de ASF de pe piața de capital au fost de 40,3 mil. lei.

De asemenea, printre altele, ASF a redus și cotele aplicate ofertelor publice de valori mobiliare și stabilirea unui plafon maxim privind sumele încasate.

Din septembrie, Autoritatea a redus la jumătate comisionul la tranzacțiile cu obligațiuni și l-a eliminat în cazul titlurilor de stat, parte a unor măsuri care vizează scăderea sau renunțarea la tarife și comisioane pentru a încuraja dezvoltarea pieței de capital.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu