Topul apartamentelor din București cu cel mai bun raport între preț și nivelul chiriilor

Știrea a fost publicată vineri, 19 decembrie 2014, 14:09 în categoria

Topul apartamentelor din Bucureşti cu cel mai bun raport între preţ şi nivelul chiriilor Prețurile garsonierelor din Militari, al apartamentelor cu două camere din Bucureștii Noi și al apartamentelor cu trei și patru camere din nordul Capitalei sunt echivalentul chiriilor pe aproximativ 12 ani, în timp ce prețurile apartamentelor cu patru camere din Berceni sunt echivalentul a 18,7 ani de chirii.

Tipurile de apartamente din București care pot aduce cele mai bune randamente din închiriere sunt garso­nie­rele din sectorul 6 (Crân­gași, Drumul Ta­berei, Giulești și Mi­litari), apar­ta­mentele cu două camere din zonele Bucureștii Noi, Griviței și Gara de Nord și aparta­men­tele cu trei și patru camere din nordul orașului (Aviației, Băneasa, Dorobanți, Floreasca), potrivit unor calcule ale ZF pe baza datelor furnizate de imo­bi­liare.ro, cel mai important site de anunțuri imobiliare.

Analiza a luat în calcul prețurile medii solicitate pentru vânzarea și închirierea apartamentelor și nu a ținut cont și de impozitele pe chirii și taxele pe proprietate, costurile pentru mente­nanța tehnică a locuinței și perioadele în care apartamentul stă neocupat. Aplicând și acești coeficienți de ajustare, pe­rioa­da de recuperare a investiției crește simțitor. În schimb, câștigul ar pu­tea fi influențat pozitiv și de o eventuală creștere a chiriilor sau de aprecierea valorii de piață a aparta­mentului. Articolul este un demers jurnalistic de in­for­mare și nu reprezintă o re­comandare de investiții.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristi Moga

0 comments :

Trimiteți un comentariu