Apple pregătește un Macbook Air cu display de 12" în 2015

Știrea a fost publicată sâmbătă, 10 ianuarie 2015, 13:13 în categoria

Apple pregăteşte un Macbook Air cu display de 12' în 2015 Zvonurile despre un nou Macbook Air circulă de câteva luni bune, însă de curând au ieșit la iveală și primele imagini neoficiale cu noul laptop. Acestea nu sunt fotografii ale produsului finit, ci mai degrabă interpretări ale informațiilor disponibile până în acest moment. Având în vedere volumul și nivelul de detalii în care intră sursele acestor zvonuri, pe undeva trebuie să existe o urmă de adevăr.

Spre diferență de modelele de Macbook Air disponibile deja pe piață, noul laptop va adopta un display nou, cu diagonala de 12”. Acesta ar pica exact între cele două laptop-uri subțiri de la Apple, care oferă diagonale de 11, respectiv 13” în acest moment. Conform informațiilor, deși va avea un display mai mare, noul laptop va fi considerabil mai compact și decât varianta mai mică, întrucât rama display-ului și cât și lungimea dispozitivului vor avea dimensiuni mai scăzute. Cu toate acestea, întregul dispozitiv va fi puțin mai înalt.

Tastele vor fi puțin mai înghesuite, însă nu cu mult, iar limitele tastaturii vor fi foarte apropiate de marginile computerului, fără prea mult spațiu irosit lângă. Astfel, a fost nevoie de un design nou pentru partea de jos a laptopului. Boxele au fost poziționate acum deasupra tastaturii, sunetul fiind redat prin patru grile care suplinesc și rolul de fante de aerisire. Trackpad-ul va fi mai mare decât cel de pe Macbook Air 11 și va fi poziționat mai aproape de tastatură decât în trecut, însă este posibil ca acesta să nu mai poată fi apăsat asemeni unui buton. Pentru a păstra design-ul subțire, nici tastatura nu va mai avea o cursă atât de mare a tastelor, lucru care ar putea deranja o anumită categorie de utilizatori.

Citiți articolul integral pe www.go4it.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălin Niţu

0 comments :

Trimiteți un comentariu