Creșterea economică va încetini spre 2% după avansul de circa 3% din 2013.Economia va fi susținută în continuare de cererea externă, fiind posibilă și o revenire treptată a cererii interne, în timp ce contribuția agriculturii va fi modestă.
DA
Creșterea economică a încetinit anul trecut față saltul de 3,4% înregistrat în 2013, însă cel mai probabil va depăși pragul de 2%, după cum indică majoritatea estimărilor. Ascensiunea economiei a fost susținută atât de cererea externă, cât și de revenirea cererii interne, iar contribuția agriculturii a fost modestă.
Inflația va continua să oscileze în primele luni ale anului în jurul pragului minim de 1,5%, iar ulterior va crește spre 3-4%.
NU
Inflația anuală a oscilat pe parcursul anului 2014 în intervalul 0,66% -1,5%, minimul istoric de 0,66% fiind atins în iunie. Evoluția inflației a luat prin surprindere chiar și banca centrală, care a operat trei ajustări ale prognozei (inițial de la 3,5% la 3,3%, apoi de la 3,3% la 2,2% și, ulterior, de la 2,2% la 1,5%).
Cursul ar putea oscila între 4,35 și 4,65 lei/euro.
Riscurile de depreciere sunt asociate cu modificările de politică monetară în S.UA. și cu revenirea turbulențelor politice având în vedere presiunile electorale interne.
DA/NU
Cursul a oscilat între un minim de 4,38 lei/euro și un maxim de 4,54 lei/euro, însă cotația de referință nu s-a apropiat de 4,6 lei/euro.
Modificările de politică monetară în SUA și-au pus amprenta asupra evoluției cursului, ca și măsurile adoptate de BCE, volatilitatea fluxurilor de capital și situația geopolitică din regiune, însă cursul a ignorat agitația politică legată de alegerile prezidențiale. În prima parte a anului leul a avut o tendință de apreciere, care a încetat în iulie. De la începutul lunii iulie până la sfârșitul lunii decembrie leul s-a depreciat cu peste 2%. Numai pe parcursul lunii decembrie deprecierea leului a fost de circa 1,3%. Față de 2013 leul s-a apropiat în 2014 cu doar 0,06%, resepctiv 0,26 bani, cursul ajungând la sfârșitul anului la 4,4821 lei/euro.
Deficitul bugetar se va situa la aproximativ 2% din PIB anul acesta, ajustarea fiscală urmând să continue.
DA/NU
Ajustarea fiscală a continuat anul trecut. Însă, execuția bugetară după 11 luni indica un deficit bugetar de doar 0,04% din PIB.
Rămâne de văzut dacă guvernul a dat drumul la cheltuieli în luna decembrie la presiunea autorităților publice locale și dacă s-a repetat în 2014 istoria creșterii spectaculoase a deficitului în ultima lună a fiecărui an. Cel mai probabil deficitul bugetar va fi sub ținta agreată cu FMI și Comisia Europeană, de 2,2% din PIB.
Exporturile vor continua să crească cu 10%, la fel ca în 2013, urmând să rămână unul dintre principalele motoare de creștere a PIB.
DA
Exporturile au continuat ascensiunea, rămânând unul dintre principalele motoare de creștere a PIB.
În 2014 exporturile ar putea să depășească maximul din 2013, de aproape 50 mld. euro, în condițiile în care după primele zece luni nivelul a ajuns la 44 mld. euro, iar volumul lunar al exporturilor a oscilat între 4 și 5 mld. euro. În octombrie, exporturile au ajuns la un nou maxim istoric, de peste 4,9 mld. euro, ascensiunea fiind influențată în principal de creșterea vânzărilor în Uniunea Europeană.
0 comments :
Trimiteți un comentariu