Autoturismele diesel au ajuns la o cotă de piață de aproape 56% anul trecut, față de 53% în 2013, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).Astfel, în primele 11 luni ale anului trecut s-au vândut peste 42.600 de mașini alimentate pe motorină, cu 30% mai multe decât în perioada similară a anului anterior, în timp ce mașinile pe benzină au înregistrat vânzări de circa 33.700 de unități în același interval, cu 17% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.
În ceea ce privește „alternativele“, automobilele hibride, cele care pe lângă motorul diesel sau benzină dispun și de unul electric, alături de cele electrice reprezintă numai 0,3%, echivalentul a circa 200 de unități, valoarea menținându-se constantă anul trecut.
Procentul în creștere al motoarelor diesel vine în contextul în care peste 70% din vânzările mașini noi s-au îndreptat către companii, iar tocmai pentru că autoturismele parte a acestor flote realizează mai mulți kilometri decât unul privat au fost echipate cu propulsoare pe motorină pentru a reduce consumul de carburant.
Brandurile cu cel mai mare procent de motoare diesel sunt cele premium, BMW ajungând la peste 95%, urmat de Mercedes-Benz cu aproape 90% și Audi cu 78%, în timp ce în cazul Dacia procentul este de aproape 50%, potrivit dealerilor auto.
„Se menține numărul de 8 mărci și respectiv 7 modele din primele 10 care au o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel, peste ponderea medie a vân-zărilor totale (55,7%), unele modele având ponderi ale motorizării diesel care depășesc 75% din vânzările totale ale respectivulul model“, au spus reprezentanții APIA. Aceștia au subliniat că „în ceea ce privește norma de poluare, subiect ce începând cu anul 2015 devine important pentru industrie (mai exact din septembrie, când norma Euro 6 devine obligatorie la comercializarea de autoturisme noi), putem observa faptul că sunt deja mărci care oferă astfel de motorizări. Estimăm faptul că autoturismele cu motoare Euro 6 reprezintă pe ansamblul anului 2014 un procent între 6% și 7%“.
0 comments :
Trimiteți un comentariu