
, unul dintre cei mai mari constructori români, care are în lucru contracte de peste 200 de milioane de dolari în zona kurdă din Irak, se confruntă cu probleme în derularea proiectelor din această țară din cauza „tensiunilor interetnice și religioase și a instabilității politice și economice“ din zonă, potrivit informațiilor care apar pe site-ul companiei.
„Au apărut dificultăți serioase în derularea normală a activității sucursalei Hidroconstrucția Erbil, dificultăți resimțite de toate companiile care activează în Kurdistan și derulează contracte cu finanțare de la bugetul de stat“, potrivit unor documente publicate de companie.
În acest context, două dintre proiectele pe care Hidroconstrucția le avea în derulare, barajele Ceamirga și Nazanin, cu o valoare de circa 10 milioane de dolari, au fost sistate temporar, „cu consecințe negative în creșterea costurilor proiectelor și a profitului societății“. Pe de altă parte, contractul de 195 de milioane de dolari pentru construirea barajului Bawanur se derulează „cu forțe reduse“, potrivit companiei.
Pe lângă contractele din Irak, Hidroconstrucția mai are în derulare proiecte și în Belgia, Germania, Republica Moldova și Serbia, potrivit celor mai recente informații. Intrarea companiei pe alte piețe a venit în contextul în care sectorul local al construcțiilor a fost puternic zdruncinat de criză, reducându-se cu peste 40%, iar unul dintre cei mai importanți clienți ai Hidroconstrucția, Hidroelectrica, a redus puternic bugetele de investiții. „Situația economică internă și alocările de resurse de finanțare a investițiilor prin bugetul de stat și bugetele companiilor de stat și private în 2014 au evoluat negativ“, arată reprezentanții Hidroconstrucția.
0 comments :
Trimiteți un comentariu