Un român își poate cumpăra cu fiecare salariu circa 170 de hamburgeri Big Mac, unul dintre produsele fanion ale gigantului american McDonald’s. Prin comparație, un norvegian își permite aproape 800 de astfel de hamburgeri, un american poate mânca 752 de sandwichuri, în timp ce un cetățean al zonei euro câștigă suficient cât să își poată cumpăra peste 420 de Big Mac-uri.Piața locală se află astfel aproape de coada clasamentului mondial al puterii de cumpărare văzută prin prisma consumului unui produs de tip fast-food. După România își fac loc țări precum Brazilia, India, Ucraina sau Thailanda.
„Privit la nivel general, acest indicator (numărul de hamburgeri Big Mac pe care îi poți cumpăra dintr-un salariu, n.red.) este relevant și indică faptul că în România puterea de cumpărare este mai mică decât în Norvegia spre exemplu. Trebuie însă să ținem cont și de micile particularități ale unei țări, particularități care pot apărea în cazul rețetei spre exemplu“, spune analistul economic Aurelian Dochia. Spre exemplu, în India nu se consumă carne de vită astfel că pentru comparație a fost folosit Maharaja Mac, un sandwich cu pui.
Calculele ZF au pornit de la indicele Big Mac, realizat de revista The Economist. Acest indice măsoară prețurile hamburgerului pe mai multe piețe din lume și reprezintă un indicator alternativ pentru a vedea monedele sub- și supraevaluate la nivel mondial. Ele sunt comparate cu dolarul american. Datele culese de The Economist arată că prețurile unui Big Mac variază de la 1,2 dolari în Ucraina la 7,54 dolari în Elveția.
„Firmele țin într-o anumită măsură seama de puterea de cumpărare a unui stat în momentul în care stabilesc prețurile. Alți factori care influențează prețul sunt productivitatea și costurile. Este posibil ca în România costurile pentru realizarea unui Big Mac să fie mai mari decât în Franța spre exemplu“, adaugă analistul Aurelian Dochia. El adaugă faptul că diferențele de cost pot veni din ineficiența lanțurilor locale de producție.
McDonald’s folosește pentru produsele din restaurantele locale atât ingrediente din România, cât și din import, potrivit ultimelor date ale ZF. În acest context, în care gigantul american trebuie să plătească pentru transportul internațional al unor produse, prețul final poate crește. Un Big Mac în România costă 9,9 lei (2,5 dolari), potrivit datelor ZF culese din restaurantul lanțului din zona Bucur Obor, unul dintre cele mai mici prețuri dintre cele practicate în statele analizate de The Economist. Un alt factor care poate influența prețul, spune Dochia, este mărimea unei piețe. În cazul unei țări cu o populație numeroasă, care consumă produsele McDonald’s pot apărea economii de scară.
Pentru analiză Ziarul Financiar a pornit de la prețurile culese de revista The Economist și le-a raportat la salariul mediu. Indicatorul ilustrează puterea de cumpărare a fiecărei țări.
Lanțul McDonald’s din România a terminat anul 2013 cu afaceri de 415 mil. lei (94 mil. euro) și cu un profit de aproape 13 mil. lei (2,9 mil. euro), în creștere cu 4% și respectiv triplu față de 2012. Rezultatele sunt însă mai slabe decât cele din anii de boom economic când lanțul fast-food obținea afaceri de 110 mil. euro și profit de până la 9 mil. euro.
McDonald’s este cel mai important lanț de restaurante din România după cifra de afaceri, având de asemenea peste 60 de unități.
0 comments :
Trimiteți un comentariu