Nu puțini sunt cei care au reușit în perioada comunismului să „fenteze“ sistemul și să plece din țară. Cu toate acestea, numărul celor care s-au adaptat sistemelor cu o tradiție a capitalismului de peste un secol și și-au lăsat cu adevărat amprenta în țările „adoptive“ este destul de redus.Radu Ionescu, un inginer constructor de 53 de ani, a plecat în 1983 din România la un unchi în Elveția și a decis să nu se mai întoarcă. Avea 21 de ani, era student la Facultatea de Construcții, iar unchiul l-a ajutat să își termine studiile în Lausanne, unul dintre cele mai bogate orașe din Europa, sediu global al unor corporații precum Phillip Morris sau Nestlé (în Vevey, la 30 de kilometri de Lausanne).
După terminarea studiilor, Ionescu a început să lucreze pe diverse șantiere de apartamente sau parcări subterane, iar la începutul anilor ‘90 a fost desemnat manager de proiect pentru renovarea sediului grupului Nestlé de pe malul lacului Geneva, un proiect ce a presupus investiții de 180 de milioane de franci.
„Am fost implicat din stadiul de definire a nevoilor celor 2.000 de angajați ai Nestlé până la execuția propriu-zisă“, povestește Radu Ionescu, un inginer care vorbește șapte limbi și nu are scăpări în româna nativă. A învățat rusește la școală, franceză și germană acasă, engleză de la soția irlandeză, în timp ce italiana și spaniola a fost nevoit să le deslușească din mers, fiind implicat în proiecte de construcții în aceste țări. Din 1983 până în 1992 nu a venit deloc în țară, iar la prima vizită i s-a părut că românii sunt plini de speranță, totul era posibil și vor „rupe“ rapid lanțurile. Pentru el era însă prea târziu să se întoarcă. Era deja însurat în Elveția, primul dintre cei doi fii era născut, iar provocările profesionale erau mult mai interesante în alte zone din Europa.
0 comments :
Trimiteți un comentariu