Amenințat cu proteste, un miliardar acuză: Goana după profit a “jupuit umanitatea” de pe companiile americane

Știrea a fost publicată luni, 23 martie 2015, 02:20 în categoria

Ameninţat cu proteste, un miliardar acuză: Goana după profit a “jupuit umanitatea” de pe companiile americane Miliardarul Paul Tudor Jones, fondatorul și președintele fondului de investiții american Tudor Investment Corporation, afirmă că lărgirea decalajului dintre averile celor mai bogați oameni din lume și cele ale celorlalte categorii sociale ar putea avea efecte “dezastruoase” și că goana după profit a “jupuit umanitatea” de pe companiile americane, scrie CNBC.

Jones, a cărui avere a fost evaluată de revista Forbes la 4,6 miliarde de dolari, consideră că inegalitateai s-ar putea să fi ajuns la un nivel nesustenabil.

“Decalajul dintre primii 1% cei mai bogați americani și restul cetățenilor, cât și cel dintre SUA și restul lumii, nu va putea persista. Fac o prognoză foarte ușor de prevăzut, aceea că decalajul dintre cei mai bogați cetățeni și celelalte categorii sociale va fi eliminat. Istoria întotdeauna o face. De obicei, se întâmpla prin revoluție, taxe mai mari sau război. Niciunul dintre aceste lucruri nu se află pe listea mea de dorințe.”, a afirmat Jones.

Americanul în vârstă de 60 de ani spune că este un capitalist convins “din cauza succesului și oportunităților pe care sistemul economic i le-a adus lui cât și altor milioane de oameni”.

“Capitalismul a fost la baza celor mai multe inovații mărețe care au transformat lumea în care să traim într-un loc mai prosper, mai comfortabil și mai inspirațional”, a spus miliardarul.

Acesta admite totuși că sistemul capitalist tinde spre un sistem intens focalizat pe perioadele scurte de timp astfel încât să maximizeze câștigurile trimestriale, profiturile și prețul acțiunilor.

“Am văzut multe chestii nebunești pe piețele financiare…Din păcate vă mărturisesc cu întristare că în momentul de față suntem într-unul din cele mai dezastruaose astfel de momente, cel puțin din timpul carierei mele. Este ca și cânt am fi rupt umanitatea din companiile noastre și le-am fi redus la un simplu set de numere”, a zis Jones.

Din cauză că doar 10% din familiile americane dețin mai mult de 90% din activele americane listate pe bursă, majorarea prețurilor acțiunilor și goana după creșterea profiturilor i-a avantajat doar pe cei din vârf.

“Profiturile marginale mai mari nu contribuie la mărirea averii societății. Ceea ce fac într-adevăr este să ducă spre mărirea discrepanței dintre categoriile sociale, iar acesta nu este un lucru benefic.”, a spus Jones.

Comentariile vin la doar o săptămână după ce mai mulți protestatari, membri ai grupului autointitulat Hedge Clippers,  s-au adunat în fața vilei din Greenwich, Connecticut, a lui Jones, pe care l-au catalogat ca “extremist de drepta” care a “distrus locuri de muncă, a făcut evaziune fiscală, a privatizat școli și a finanțat contracararea eforturilor de majorarea a salariului minim”.

Paul Tudor Jones a devenit unul dintre cei mai mari filantropi din lumea fondurilor de investiții și a întemeiat fundația Robin Hood care a strâns și a donat peste 1,45 de miliarde de dolari pentru a ajuta cetățenii săraci din New York.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Sebastian Tănase

0 comments :

Trimiteți un comentariu