
Criticii lui Kolomoisky, guvernatorul oblastului Dnepropetrovsk, spun că el își promovează ideea nu atât din simț de patriotism și de corectitudine, ci pentru a câștiga un avantaj asupra rivalilor în vremurile incerte postrevoluționare. Comentariile lui Kolomoisky vin în condițiile în care acesta și-a pierdut, ironic, tot prin naționalizare, toate activele pe care le-a avut în Crimeea, fost teritoriu ucrainean acum anexat de Rusia. Preluările au început cu toate diviziile băncii Privatbank, cândva cea mai mare instituție de credit din Crimeea, potrivit Ukraine Today.
În FT, Kolomoisky susține că Ucraina nu ar trebui să primească nimic din noile fonduri de la Fondul Monetar Internațional până când toate activele privatizate „ilegal” sunt readuse în proprietatea statului.
„Ucraina se dă peste cap ca să cerșească bani, dar statului îi sunt datorați bani. Înapoiați aceste întreprinderi, scoateți-le la vânzare prin licitație deschisă și veți primi de zece ori mai mult ca înainte”, a spus oligarhul. El estimează că prin licitațiile noi statul ar putea strange zeci de miliarde de dolari.
Într-o economie care s-a prăbușit cu 15% într-un singur trimestru, între oligarhi se duce un adevărat război. Kolomoisky se luptă în instanță și nu numai cu Viktor Pinciuk pentru o mină de fier aparținând unei foste companii de stat privatizate în 2004.
Pinciuk, prieten cu Tony Blair și ginerele lui Leonid Kucima, fost președinte al Ucrainei, susține că Kolomoisky și încă un oligarh, Genady Bogolyubov au cumpărat active ale acelei companii în numele său și că ulterior aceștia au refuzat să-i cedeze drepturile de proprietate.
Pinciuk susține, de asemenea, că Bogolyubov și Kolomoisky pun presiuni pe el pentru a renunța la procesul pe care l-a deschis contra lor amenințându-l că îl vor înrola în armata ucraineană și-l vor trimite să lupte pe frontul din est, potrivit The Independent.
Echipa de avocați a lui Pinciuk spun că Bogolyubov și Kolomoisky au încercat să-l defăimeze făcând publice acuzații legate de uciderea în urmă cu 15 ani a unui jurnalist ucrainean. Pe atunci președinte era Leonid Kucima. Pinciuk i-a acuzat pe cei doi rivali că își folosesc postul TV 1Ă1 pentru a-și promova poveștile.
0 comments :
Trimiteți un comentariu