Steagul german peste harta Franței, gafa făcută de ministerul român de externe, subliniază poate cel mai bine, deși nu în cel mai corect mod, nucleul bipolar al Europei: o Franță și o Germanie diferite, dar în jurul alianței cărora se învârte mai tot ce înseamnă UE, de la economie și politică la relații externe. Pe ce se bazează această relație?Nucleul Franța-Germania este departe de a fi echipa perfectă. Istoria lor modernă este marcată mai degrabă de violență decât de colaborare, însă după al Doilea Război Mondial, dacă nu a existat tot timpul colaborare, măcar a fost pace.
Căderea zidului Berlinului, în urmă cu un sfert de secol, a adus cele două țări mai aproape, iar după cea mai mare criză economică de după război Berlinul și Parisul se „luptă“ pentru pentru a-și salva relația.
În timp ce criza devasta zona euro, cuplul Merkel - Sarkozy și apoi cel Merkel - Hollande dicta strategia anticriză – un ansamblu de măsuri de compromis ale celor două guverne.
După invadarea Ucrainei de către trupele rusești, Merkel și Hollande s-au desprins dintre liderii europeni și s-au dus la Moscova să negocieze pacea pentru Ucraina.
Ironia ironiilor
Relația franco-germană are multe straturi și o istorie turbulentă, explică Deutsche Welle. Războiul franco-prusac din 1870/71, primul și al doilea război mondial au făcut ca resentimentele și o profundă neîncredere reciprocă să persiste pe ambele maluri ale Rinului. O altă mare putere europeană, Regatul Unit al Marii Britanii, nu este străină de aceste turbulențe. Prusia (Germania veche) a fost „crescută“ de Marea Britanie pentru a contrabalansa influența Franței în Europa continentală. Când Germania a ajuns prea puternică, Franța slăbită (după războiul franco-prusac Franța a pierdut Alsacia și Lorena, iar teritoriile germane se întindeau adânc în teritoriul actualei Polonii) s-a aliat cu Marea Britanie, și ea speriată de puterea prusacilor. Acum alianțele s-au schimbat din nou, iar Europa are ca nucleu Franța și Germania, cu Marea Britanie pe margine.
Acum nimeni în Europa nu se îndoiește că reconcilierea franco-germană nu este una exemplară. „Konrad Adenauer și Charles de Gaulle au ajutat la turnarea fundațiilor pentru căile prin care cele două țări comunică astăzi“, crede Celine Caro, analist politic francez care locuiește în Germania.
Adenauer, cancelar german, și De Gaulle, președinte al Franței, au semnat pe 22 ianuarie 1963 documentul care reprezintă piatra de temelie a apropierii dintre Franța și Germania.
Un mariaj din interes
Criza din zona euro a testat alianța franco-germană și a tensionat la maximum relațiile liderilor celor două state. Diferențele ideologice dintre cele două guverne (de stânga în Franța și conservatoare în Germania) și modul în fiecare abordează problemele bugetare și de politică monetară par uneori prea mari pentru ca puntea să reziste. Cu toate acestea, legăturile au rămas puternice. Criticile aruncate peste Rin de care miniștrii din cele două state sunt acoperite repede de proiectele pe care Merkel și Hollande la fac împreună (eforturile de pace în Ucraina).
Situația nu este foarte roz. „În mariajul dintre Franța și Germania nu a fost vorba niciodată de iubire, ci de interes“, spune Yves Bertoncini, director al Notre Europe-Institut Jacques Delors. Cele două superputeri europene s-au împătmolit într-o alianță a concurenței, dar și a cooperării care, crede Bertoncini, a condus la o relație neechilibrată bazată pe resentiment.
Franța este cu un pas în urma Germaniei în ceea ce privește situația financiară, bugetul și economia, în timp ce Germania a fost partenerul mai slab în ceea ce privește acțiunile internaționale (pe Merkel se pare că o dezgustă intervențiile militare). Dar analiștii sunt încrezători că relația se va armoniza pe măsură ce Franța se concentrează pe reforme, iar UE pe investiții.
0 comments :
Trimiteți un comentariu