Ford Europa a mutat aproape integral producția de motoare de 1,5 litri EcoBoost de la uzina de la Craiova către cea din Bridgend, Țara Galilor, după ce guvernul galez a aprobat un ajutor de 15 mil. lire (aprox. 21 mil. euro) pentru ca Ford să păstreze cele aproape 2.000 de locuri de muncă de la uzina britanică.
Producția de automobile sau de componente auto reprezintă o miză importantă pentru fiecare țară, în condițiile în care uzinele garantează mii de locuri de muncă și contribuie semnificativ la export și la Produsul Intern Brut (PIB).
Astfel, în timp ce în România Ford a cerut pentru susținerea producției o autostradă de la Craiova la Pitești pentru a avea posibilitatea de a livra către portul Constanța mașini mai rapid și mai ieftin și un pod în fața uzinei pentru a nu bloca accesul camioanelor și a primit după opt ani de la preluarea uzinei numai un sens giratoriu, britanicii atrag producția pentru a păstra locurile de muncă prin oferirea de ajutoare de stat.
Cu toate că încă din 2007 guvernul condus atunci de Călin Popescu-Tăriceanu a promis construcția autostrăzii, în prezent nu a fost desemnat un constructor pentru această autostradă. În plus, atât camioanele Ford cât și cele ale Dacia dinspre Pitești se blochează înspre Constanța pe Centura Capitalei pentru care de asemenea nu există un termen concret de modernizare, ci doar planuri pe hârtie și promisiuni.
În Marea Britanie, Ford produce o treime din totalul motoarelor produse la nivel mondial, iar în Bridgend, constructorul american a investit din 1980 până în prezent peste 2,5 mld. euro. În aceste condiții, în prezent se mai produc doar circa 700 de motoare pe zi în loc de 1.000 de unități cum era cazul în 2014. În prezent motorul de 1,5 litri mai deține un procent redus în totalul producției de la Craiova, dar uzina furnizează componente ale acestui motor către cea din Bridgend.
Ford a investit la Craiova peste 1 mld. euro în uzină, dar de la aproape 4.000 de angajați s-a ajuns la 2.700, iar de la producția promisă inițial de 300.000 de mașini anual, abia s-a ajuns la una de 70.000 în 2013 în condițiile în care vânzările modelului B-Max produs în România au scăzut treptat în ultimul an. Americanii au derulat programe de plecări voluntare și în 2012 și 2013, când în fiecare an s-a renunțat la circa 400 de salariați. Salariul mediu în uzina din România este de 1.900 de lei, circa 420 de euro, ceea ce înseamnă o cheltuială totală de 775 de euro pentru angajator, în timp ce în UK salariul mediu net este de peste 2.000 de lire sterline (aprox. 2.600 de euro).
Galezii le-au dat ajutor de stat celor de la Ford, în timp ce guvernul de la București le prezintă autostrăzi pe hârtie
Știrea a fost publicată joi, 12 martie 2015, 02:45 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu