Euro este „strivit“ de dolar, iar cele două monede se îndreaptă spre paritate cu o viteză care i-a luat prin surprindere până și pe cei mai versați analiști. Traiectoriile sunt privite, fie cu spaimă, fie cu încântare, de milioane de oameni de afaceri de pe ambele maluri ale Atlanticului, de turiști și de simpli consumatori. Întărirea dolarului și slăbirea euro îi afectează pe toți. În ce fel și cât va dura?
Euro s-a depreciat față de dolar cu aproape 13% de la începutul anului, iar în 12 luni moneda europeană și-a pierdut 22,5% din valoare.
Ieri, pe piețele asiatice, care se deschid înaintea celor europene sau americane, euro a marcat un nou minim al ultimilor 12 ani, pentru ca pe parcursul zilei să-și revină ușor. Dacă scade sub 1,0501 dolari pe unitate, euro va marca cel mai scăzut nivel față de moneda americană din ianuarie 2003.
La mijlocul ședinței de tranzacționare de ieri, cotația era de 1,064 de dolari pentru un euro.
Cel mai recent moment de paritate a fost în noiembrie 2002. De asemenea, euro a mai fost la paritate cu dolarul când moneda europeană a fost introdusă, în 1999, și în 2000.
Când o nouă paritate?
„Piețele încep să întrevadă paritatea. Impulsul este clar unul care slăbește euro“, a explicat pentru The New York Times Lee Hardman, analist la Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ. El crede că euro va ajunge la paritate în câteva săptămâni.
Oxford Economics și Goldman Sachs au estimat că traiectoriile monedelor se vor intersecta cândva la sfârșitul anului 2016. Mulți „meteorologi“ valutari au început anul cu prognoza că euro va ajunge la 1,15 dolari la sfârșitul anului. Între timp, însă, declinul euro a accelerat mai mult decât au luat ei în calcul.
Marc Chandler, analist la Brown Brothers Harriman, crede că paritatea va surveni cel mai devreme în trimestrul octombrie-decembrie, având în vedere divergențele tot mai mari dintre politicile monetare ale BCE și Rezervei Monetare americane. „Paritatea este un frumos element psihologic, dar nu are o semnificație reală. Înainte ca povestea să se termine, euro va testa minimele istorice“, a spus el. Minimul istoric, de 82 de cenți pentru un euro, a fost atins în octombrie 2000, când ratele de dobândă din SUA erau semnificativ mai mari față de cele din Europa.
Deutsche Bank, care a avertizat asupra ieșirilor de capital din Europa, a prezis marți că euro nu doar că va ajunge la paritate până la sfârșitul anului, ci și ca își va continua căderea, la 0,90 de dolari în 2016 și 0,85 de dolari în 2017, notează Financial Times.
„Surplusul de cont curent ajută euro să se deprecieze. Se face pur și simplu prea multă economie în Europa, există prea mult cash. Când aceasta este combinată cu ceea ce face BCE, care practic împinge și mai multă lichiditate în sistem, taxând pentru această lichiditate, singura soluție este ca acest capital să iasă din Europa“, a declarat pentru CNBC George Saravelos, analist la Deutsche Bank.
Efectele
Teoria general acceptată este că deprecierea euro stimulează economiile care folosesc această monedă sau care exportă în această monedă deoarece exporturile devin mai ieftine. De asemenea, deprecierea euro scumpește importurile în zona euro, ceea ce duce la accelerarea inflației și ajută regiunea să lupte cu cel mai mare pericol pentru creștere, deflația.
Multe dintre beneficiile unui euro slab se văd în Germania, cea mai mare economie a zonei euro, un motor puternic de consum și de exporturi, dar și țara care ar avea nevoie de ele cel mai puțin, potrivit The Wall Street Journal. Orice veste bună care vine din zona euro este o veste bună și pentru România deoarece cea mai mare parte a exporturilor românești se duc acolo. De asemenea, companiile din zona euro sunt cei mai mari investitori străini ai României.
În schimb, un dolar puternic afectează veniturile companiilor americane cu operațiuni în străinătate și frânează creșterea economică.
În SUA, întărirea dolarului face bunurile produse acolo mai scumpe pe piețele externe și diluează veniturile companiilor americane care-și aduc banii acasă. Pentru că SUA are deja un deficit comercial substanțial cu restul lumii, slăbirea euro nu va face decât să adâncească acest deficit, în condițiile în care mașinile germane, vinurile spaniole și produsele franțuzești de lux devin atractive ca preț. Cei mai fericiți americani ar fi turiștii, care vor găsi că o masă într-un restaurant francez mai cochet sau o vacanță la Mediterana vor fi mai accesibile decât erau în urmă cu un an. Europenii care vor veni la New York vor găsi în schimb că cu aceeiași bani ca anul trecut nu vor mai putea cumpăra la fel de multe.
Odată cu venirea sezonului de rezultate financiare, a devenit clar că dolarul puternic erodează veniturile multinaționalelor americane. Coloși precum Procter & Gamble și Caterpillar s-au plâns deja că sunt loviți de puterea dolarului.
Vești de acest gen reverberează imediat pe burse. La începutul săptămânii indicele bursier american S&P; 500 a anulat tot ce a câștigat de la începutul anului. Bursele europene au scăzut și ele. De asemenea, s-a redus și cotația petrolului, în condițiile în care prețurile acestei materii prime tind să scadă atunci când dolarul se întărește.
Schäuble: Declinul
euro ne îmbunătățește competitivitatea
Deprecierea euro față de dolar nu este ceva complet de nedorit deoarece ajută la îmbunătățirea competitivității zonei euro la nivel global, a declarat ministrul german de finanțe Wolfgang Schäuble. El este mentorul cancelarului german Angela Merkel și cel mai puternic ministru de finanțe din Europa. Schäuble a subliniat că este foarte încrezător că zona euro va depăși problemele crizei, scrie The Wall Street Journal.
Una dintre cauzele declinului euro este programul masiv de „printare“ de bani lansat luna aceasta de BCE cu scopul de a anihila deflația în creștere și de a stimula creșterea economică. De asemenea, așteptările investitorilor ca Rezerva Federală americană să înceapă în următoarele luni să majoreze dobânzile aflate la minime record, spre opoziție de zona euro, unde tendința este de reducere a dobânzilor, duc la aprecierea dolarului.
„Deprecierea destul de serioasă a euro față de dolar nu este ceva complet nedorit. Sunt argumente favorabile acestei evoluții“, a spus Schäuble. Ministrul a asigurat că performanțele economice ale zonei euro încep să fie mai bune, că șomajul se reduce încet și că piețele financiare redevin încrezătoare în stabilitatea euro.
Mândria zonei euro și stindardul Americii sunt în curs de coliziune. Cine va ieși mai „jumulit“ și cum vom fi afectați cu toții
Știrea a fost publicată joi, 12 martie 2015, 20:41 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu